Primarul Timișoarei a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europei. În discursul său Dominic Fritz s-a referit la războiul din Ucraina și solidaritatea arătată inclusiv de timișoreni în această perioadă.
“Sărbătorim, astăzi, Ziua Europei, însă anul acesta cu toții simțim că este o zi diferită, care ne amintește câtă nevoie avem de această construcție care ne unește, pe noi, cei care trăim pe acest continent, în ciuda diferențelor dintre noi. Și vedem că această construcție numită Uniunea Europeană, ridicată în ultimii 72 de ani, iar de 15 ani și cu ajutorul României, nu este una care poate să stea în picioare fără ajutorul nostru, fără a lucra continuu la ea. Chiar în acest moment, lângă noi, cad bombe pe copii, pe femei, pe bătrâni, pe școli și spitale. Oamenii din Ucraina luptă chiar în aceste zile pentru un set de valori pe care le are și Timișoara și Europa și pe care fiecare dintre noi are datoria să le respecte: libertatea de a ne alege destinul, suveranitatea, umanitatea din fiecare dintre noi“, a declarat Dominic Fritz.
Fiecare mamă din Timișoara înțelege imediat prin ce trece acum fiecare mamă din Ucraina
“Și mă bucur că Timișoara – instituții publice, ONG-uri, companii – a arătat cu adevărat cine este și s-a mobilizat extraordinar pentru a-i ajuta pe cei 2.000 de refugiați din Ucraina care ne-au trecut pragul de la începerea acestui război neprovocat. Și mulți dintre ei au decis să și rămână aici, în Timișoara, pentru că aici simt că sunt respectați. Cred că în această zi fiecare dintre noi trebuie să reflecteze la cât de mult este dispus să facă pentru a apăra valorile noastre europene: bunătatea, umanitatea, respectul, toleranța. Ultimele luni ne-au demonstrat că Europa este unită printr-o umanitate care depășește orice granițe și orice diferențe. Nimeni nu i-a întrebat pe refugiații care au ajuns la Timișoara ce convingeri politice au, la ce Dumnezeu se roagă sau ce postări au făcut pe Facebook. Pentru că fiecare mamă din Timișoara înțelege imediat prin ce trece acum fiecare mamă din Ucraina. În aceste momente de criză ne dăm seama că aceste diferențe care ne despart, pentru care uneori ne și certăm, sunt nesemnificative în fața umanității noastre comune pe care o împărtășim cu toții în acest oraș, această țară și pe acest continent. La mulți ani, Timișoara, la mulți ani, România, la mulți ani, Europa!“, a mai spus primarul Timișoarei.