Fostul primar PSD al celei mai bogate comune din Timiș, comuna Dumbrăvița, Victor Malac, a anunțat că va susține candidatul PNL la alegerile locale pentru funcția de primar al comunei.
Decizia vine după scandalul creat de șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, care a dorit să o impună cu pumnul drept candidat din partea PSD la Primăria Dumbrăvița pe Alina Sperlea de la Pro România, actual consilier local, care se autointitula ca fiind o beizadea.
Astfel, deși Victor Malac, fostul primar al comunei și șeful organizației locale a PSD, a fost validat drept candidat la alegerile locale, Alfred Simonis a intervenit brutal pentru decizia social-democraților din Dumbrăvița și a anunțat dizolvarea organizației pentru susținerea Alinei Sperlea, care va face tandem în campania electorală cu un fost deputat PSD-ist trecut la Pro România și apoi reîntors la PSD și impus și el președinte interimar la PSD Dumbrăvița, este vorba despre Adrian Pau.
Victor Malac a anunțat miercuri într-o conferință de presă că nu va candida la alegerile locale, ci îl va susține pe Cristian Rusu, șeful PNL Timiș, care este fratele primarului PSD din Becicherecu Mic, Raimond Rusu, la rândul său nașul șefului CJ și PNL Timiș, Alin Nica.
“Am hotărât împreună cu Biroul executiv local și cu organizația PSD din Dumbrăvița care încă este valabilă juridic și statutar pentru că nu am primit nimic oficial privind dizolvarea organizației doar ce s-a vehiculat prin presă și ne-am hotărât să susținem candidatura domnului Cristian Rusu pentru alegerile din 2024 la funcția de primar“, a spus Victor Malac, actual consilier local.
Alături de fostul primar al Dumbrăviței a fost prezent în cadrul conferinței de presă și un alt consilier local PSD din comună, Daniel Cionca, care l-a acuzat pe șeful PSD Timiș, Alfred Simonis că ar conduce filiala după bunul plac, în mod dictatorial.
“Domnul președinte al organizației județene, Alfred Simonis, a încercat de mai multe ori să-mi forțeze mâna pentru a vota proiecte USR extrem de păguboase pentru comună, eu l-am refuzat pentru că nu sunt marioneta nimănui. Ne-am fu bucurat să punem noi, organizația PSD Dumbrăvița să promovăm un candidat care doar să fie validat de organizația județeană, dar se pare că lucrurile stau invers, adică că candidatul la funcția de primar stă în pixul dumnealui, ori eu nu pot să accept acest mod sovietic, dictatorial, de a conduce o organizație în care eu trebuie să stau și să aștept să văd ce o să spună pixul dumnealui“, a spus la rândul său Daniel Cionca.