Șeful CJ Timiș nu se fotografiază doar cu interlopi – Alin Nica surprins alături de primarul incompatibil al PNL din comuna Belinț

Șeful CJ Timiș, Alin Nica, cercetat el însuși din noiembrie 2021 de către Agenția Națională de Integritate pentru conflict de interese în mai multe dosare, a fost fotografiat pe scenă, la un eveniment din localitate, alături de primarul PNL al comunei Belinț, Laurențiu Târziu, care deși a fost ales primar în toamna lui 2020, a reușit o rară performanță și a fost deja declarat incompatibil de către ANI, așa cum reiese dintr-un comunicat al instituției.

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 octombrie 2020 – 26 aprilie 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul propriului P.F.A., obținând venituri din activități agricole și subvenții de la APIA Timiș. Astfel, TÎRZIU LAURENȚIU-IONEL a încălcat prevederile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr.161/2003“, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

Recent, șeful administrației județene Alin Nica a fost surprins în fotografii, așa cum redacția noastră a relatat, alături de un alt personaj controversat din PNL Timiș, deputatul Cosmin Șandru, trimis în judecată de DNA pentru corupție și de primarul din Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, care a vândut de la primărie un teren propriei firmei.

Mai mult, o fotografie de grup dintr-o ședință a PNL Timiș ne arată o serie de personaje compromise cum stau la grămadă pentru a dezbate și decide soarta cetățenilor.

A rămas totuși memorabilă “afacerea Dubai“, în care Alin Nica a fost surprins la masă cu un interlop, festin organizat chiar de șeful său de cabinet, Iosif “Borsetă” Nicoară.

Așteptăm cât mai repede și cu interes decizia inspectorilor de integritate în cazul șefului PNL și CJ Timiș, Alin Nica, care sperăm să nu mai întârzie mult pentru a nu ține populația în suspans.

Conform mai multor surse politice, șeful PNL Timiș, Alin Nica, ar urma să fie demis din funcție în următoarea perioadă, se vorbește despre două luni, fapt pe care Buletin de Timișoara îl respinge vehement, deoarece acțiunea de distrugere a partidului și județului începută de Alin Nica și “băieții de pe sate” ar fi păcat să fie oprită când tocmai își intraseră în mână și făceau o treabă atât de bună.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole