Șeful CJ Timiș, Alin Nica, și-a “executat“ mână dreaptă – “ce varză sunt ăștia“, a fost reacția soției lui Marian C. Vasile după ce soțul său a rămas fără postul de administrator public al Consiliului Județean

Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat miercuri o nouă organigramă a instituției.

Documentul va intra în vigoare de la 1 septembrie și prevede desființarea postului de administrator public la județului.

Postul era ocupat de fostul vicepreședinte PNL al CJ Timiș, Marian C. Vasile, care a fost văzut ca mâna dreaptă a șefului CJ Timiș, Alin Nica, deoarece i-a delegat până acum câteva luni aproape toate atribuțiile.

Propunerea privind desființarea postului a venit din partea grupului PSD, fiind motivată de faptul că acum câteva luni, Alin Nica i-a retras brusc lui Marian C. Vasile aproape toate atribuțiile, iar în condițiile actuale nu se mai justifică menținerea unui asemenea post.

Astfel, PSD prin consilierul județean Nicu Bădina a propus un amendament la Proiectul de Hotărâre aflat pe odinea de zi, la organigramă, prin care postul de administrator public să fie desființat.

Motivat fiind de dispoziția președintelui Consiliului Județean Timiș prin care i se retrag domnului Marian Constantin Vasile atribuțiile avute, menținerea postului de administrator public conduce la o gestionare deficitară a resurselor financiare ale județului Timiș. În aceste condiții amendamentul este în felul următor: desființarea postului de administrator public la județului Timiș cu respectarea termenelor și procedurilor revăzute de lege. Eu o spun așa cum părere de rău, că îl cunosc pe Marian C. Vasile, dar deja devine o practică să ocupe o funcție publică și apoi să fie demis“, a propus consilierul județean PSD, Nicu Bădina.

Faptul că conducerea executivă a Consiliului Județean Timiș i-a retras cea mai mare parte din atribuții nu implică deloc dezbaterea noastră de astăzi, deci dv. i-ați retras atribuții pe care le avea la data numirii lui. Deci, noi nu discutăm despre persoana Marian C. Vasile, asta este problema dumneavoastră de ce i-ați retras atribuțiile probabil ați fost nemulțumit, probabil ați vrut să reorganizați. Noi discutăm acum post factum, nu mai are atribuții, e un post care a rămas o căsuță care nu duce niciunde. E absurd din punct de vedere organizatoric să existe o funcție fără niciun atribut“, a spus și consilierul județean PSD, Dan Idolu.

Mă distrez puțin de ce spun colegii de la PSD că nu fac referire la persoană, la exact în motivarea amendamentului au folosit numele domnului administrator public, dar mă bucur că toți suntem la unison și credem că domnul administrator public nu și-a îndeplinit corect atribuțiile de la numirea sa în funcție, doar că ne diferențiază modul în care credem că acest lucru trebuie să fie schimbat. Noi credem că modul prin care ar trebui să ieșim din această situație este prin eliberare din funcție a administratorului public, așa cum prevede Codul Administrativ, care se face conform legii prin Dispoziție a președintelui Consiliului Județean. Cred că acest fapt trebuie făcut de domnul președinte care l-a și numit, să-și recunoască greșeala, că se întâmplă să face și alegeri greșite în viață, și nu să vă cheme pe dv., frații mai mari de la guvernare să le rezolvați problema. Cred că domnul președinte poate foarte bine să meargă în continuare cu această organigramă, să-l elibereze din funcție, să numească un nou administrator public și să evităm ca un an de zile județul să nu aibă un administrator public. După logica asta că eliminăm funcțiile care nu fac nimic, am putea elimina și jumătate din Guvernul României“, a spus la rândul său liderul grupului USR din CJ Timiș, Vlad Șendroiu.

Fratele mai mic de la guvernarea locală trebuia să aibă un cuvânt de spun până acum, că aveți și un vicepreședinte la Consiliul Județean, colaborați la Consiliul Local Timișoara, deci aveați până acum timp să vă expuneți un punct de vedere“, a venit replica lui Dan Idolu.  

Prezent la ședință, Marian Constantin Vasile, cel care a deținut funcția de administrator public, a vrut să ia cuvântul, însă nu a fost lăsat. A fost momentul în care soția lui Marian C. Vasile, cântăreața de muzică populară Bianca Mititelu, a scris pe pagina de Facebook a Consiliului Județean următorul mesaj:

Din pacate, ati dat dovada de multa lasitate prin faptul ca nu l-ati lasat pe Marian Constantin Vasile sa ia cuvantul. Ati pierdut mult prin acest gest. Aveti ceva de ascuns?  Ce varză sunt ăștia“, a scris Bianca Mititelu.

De menționat că Bianca Mititelu a fost angajată a CJ Timiș și s-a căsătorit cu administratorul public al instituției, Marian C. Vasile, în luna ianuarie 2023, iar imediat după ce soțul său a fost lăsat fără atribuții s-a transferat la Poliția Locală Timișoara.

Amendamentul PSD a fost supus la vot și a fost aprobat cu 26 de voturi pentru, unul împotrivă și șase abțineri.

Apoi s-a trecut la votarea Proiectului de Hotărâre, care a fost aprobat cu 31 de voturi pentru, zero împotrivă, o abținere, deci și cu voturile USR, PNL și Pro România.

La finalul dezbaterilor șeful administrației județene, Alin Nica, care conform surselor Buletin de Timișoara a fost cel care a solicitat PSD să propună desființarea postului de administrator public, a declarat cu nonșalanță că regretă decizia luată și că a votat împotriva desființării postului, deși Proiectul nu a avut niciun vot împotrivă. Mai mult, acesta ar vrea reînființarea postului.

Pe Marian Vasile îl respect în continuare, cred că este un om cu multe calități, dar ne adaptăm la situația nou creată. Eu am nevoie de administrator public și sper să îi conving pe consilierii județeni în perioada următoare de utilitatea acestei chestiuni“, a spus Alin Nica.

Totodată, liderul de grupul al consilierilor PSD, Alexandru Iovescu, a scris pe pagina sa de Facebook, după ședința de CJ Timiș, că desființarea postului este un pas normal într-o administrație slabă.

Eficientizare cheltuielilor din bugetul CJ Timiș, respectarea legii – acesta a fost argumentul pentru propunerea pe care grupul consilierilor județeni PSD a făcut-o, de desființare din organigramă a postului de administrator public al județului!  Nu se justifica păstrarea acestuia, de vreme ce toate atribuțiile i-au fost retrase chiar de cel care i le-a dat, Alin Nica.  Propunerea a fost votată și a trecut de plenul Consiliului Județean Timiș! Au înțeles că este un pas normal și spre eficiență, într-o administrație slabă. Pentru partidul pe care îl reprezint este esențial acest lucru, să fim eficienți cu bugetul și să reușim să investim acolo unde este cu adevărat nevoie, să fim competenți! Da, am ales varianta birocratică pentru desființarea postului, cealaltă era ca Alin Nica să își prezinte demisia din funcția de președinte al CJ Timiș. Dar cum nu putem să îi scriem noi demisia pentru slaba gestionarea a județului de care dă dovadă această administrație, încercăm alternative. Cumva, cumva, tot reușim să aducem în prim plan interesul timișenilor mai aproape de administrația liberală a județului“, a scris Alexandru Iovescu.

La rândul său, Marian C. Vasile, și-a prezentat, tot pe Facebook, propria variantă asupra celor întâmplate și arată cu degetul spre fostul său stăpân Alin Nica, cel care l-a degradat din postura de slugă preferată și comenzile căruia nu le mai poate executa.

Postez aici cateva ganduri cu privire la desfiintarea – astazi – a postului de administrator public al judetului, inexblicabila si in contradictie cu realitatile si rezultatele dovedite toti acesti ani de propria-mi persoana si echipele pe care le-am coordonat. Sunt nevoit sa fac acest lucru, avand in vedere ca presedintele Consiliului Judetean Timis nu a avut curajul si taria sa imi dea cuvantul in plen, iar cetatenii merita sa stie adevarul.  In anul 2020, la invitatia presedintelui CJT, am acceptat postul de administrator public al judetului Timis, pentru ca presupunea dezvoltarea multilaterala a judetului in care m-am nascut, ridicarea nivelului de trai si cresterea increderii cetatenilor in administratia publica locala prin profesionalizare, transparentizarea activitatilor si mentinerea promisiunilor fata de acestia.  M-am straduit totdeauna sa pastrez linia dreapta (oricand de greu a fost, mai ales in acesti ani de plina criza) si mi-am indeplinit cu succes toate obiectivele de contract, dovada fiind raportul de activitate publicat acum aproximativ 2 luni: https://www.facebook.com/iDezvoltare.RO/posts/pfbid0PPUeuqLNPwHGC62JfSfuKoBubW32MC2J9NqDYTpTJQb32GTvSmnATSAAperEcxzsl.

Ca si incununare a eforturilor, am obtinut in luna mai 2023 o distinctie nationala: premiul de administrator public al anului 2022 (www.facebook.com/iDezvoltare.RO/posts/pfbid02FNtzRhS3XCdkyRRgu5SCQzSDAxBDpJHMCWTLg7hSou66nfeBFrWRL3PYSdVuKK3Al).

Am demonstrat astfel ca, daca vrem sa ne valorificam cunostintele, dorim sa realizam lucruri concrete pentru comunitate, suntem sinceri si transparenti, recunoasterea oamenilor vine spre noi si ne motiveaza sa mergem mai departe. Impreuna cu colegii coordonati direct (carora le multumesc cu aceasta ocazie!), am atras sute de milioane de lei nerambursabili (subliniez: cu o echipa creata de la zero), am deblocat si accelerat implementarea proiectelor cu fonduri europene si a investitiilor din buget propriu (detaliile sunt prezentate in informarile mele publice regulate), am generat initiative si imbunatatiri care s-au materializat sau se materializeaza (ex. modernizarea intregului sistem de proceduri, platformele digitale si instrumente functionale) samd. Toate aceste rezultate sunt cuantificabile si pot fi verificate. Inca inainte de ocuparea postului in 2020, am constientizat riscurile multiple la care urma sa fiu expus, inclusiv cele politice si cele legate de reactia inevitabila a unui sistem public fortat sa se imbunatateasca si sa performeze mai mult. Cu toate acestea, am dorit sa las ceva in urma mea si consider ca am reusit sa fac acest lucru, avand in acelasi timp relatii bune si foarte bune cu multi angajati ai CJT. Acum cateva luni mi-au fost restranse atributiile, cu care am sustinut timp de 2.5 ani o mare parte din activitatile CJT. Nu eu am fost cel ce a solicitat acest lucru, a fost decizia presedintelui CJT, pentru motive pe care greu le pot intelege in mod obiectiv. Totusi, am continuat sa imi fac cu seriozitate munca alocata, legata de transformarea digitala a institutiei si a judetului, un demers foarte complicat si complex, un pionierat care necesita mult efort, intr-un domeniu in care detin o teza de doctorat.Acestea fiind spuse, mai ramane de adaugat ca astazi a fost decizia plenului CJT de desfiintatare a postulului de administrator public al judetului. Presupun ca plenul a tinut cont de vechimea postului si de necesitatea asigurarii coerentei, echilibrului si a profesionalismului in aceasta perioada de plina criza. Mai este de evidentiat faptul ca era atributul presedintelui CJT, nu a plenului (conform codului administrativ), sa isi asume rezilierea contractul de management incheiat cu propria-mi persoana, daca avea argumente legale si justificate. Mi se parea un lucru onest si profesionist, din moment ce chiar dumnealui mi-a propus in 2020 sa ocup postul de administrator public al judetului.  Am intrat in Consiliul Judetean Timis intr-o echipa, cea a presedintelui, cu un mandat asumat pentru perioada 2020-2024, iar modificarea componentei acesteia reprezinta o slabire a fortei echipei, schimbarea regulilor in timpul jocului (cu complicitatea PNL), riscuri samd. Toate acestea – subliniez din nou – fiind in contradictie cu realitatile si rezultatele dovedite, pentru motive ce privesc obiective si interese care pe mine ma depasesc. Si, iata, in felul acesta, ne intoarcem la ce am mai precizat la inceput ca e important: posibilitatea de a pune in practica solutiile imaginate de angajatii competenti ai CJT si mentinerea astfel a promisiunilor fata de cetateni. Ca sfat pentru conducerea CJT: recomand ca eventualele esecuri administrative pe care le-ar pricinui (pe care nu mi le doresc in niciun caz) sa si le asume, nu sa incerce sa dea vina pe altii, cum bine stie clasa politica faca. In caz contrar, imi voi rezerva dreptul la replica – cu fapte si dovezi – pentru a sustine primarea adevarului.Vom vedea ce ne rezerva viitorul. Sper ca proiectele, initiativele si activitatile de care am avut grija in tot acest rastimp sa fie duse la indeplinire. In ceea ce ma priveste, sunt optimist. Si va sugerez sa tinem aproape“, a scris Marian C. Vasile.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole