PSD Timiș și-a desemnat viitorul vicepreședinție al Consiliului Județean.
Anunțul a fost făcut de președintele ales al CJ Timiș, Alfred Simonis, actual șef al PSD Timiș și președinte interimar al Camerei Deputaților, vineri, într-o conferință de presă.
Propunerea care urmează abia în toamnă să fie votată de consilierii județeni după preluarea noilor mandate în urma alegerilor locale anticipate din 9 iunie este Alexandru Iovescu, actual lider al consilierilor județeni social-democrați.
“Vicepreședintele pe care îl voi propune colegilor din PSD este Alexandru Iovescu și sper că mă vor susține membrii Biroului Politic, pentru a fi desemnat oficial și așteptăm propunerea din partea PNL și în măsura în care aceștia o vor face, vom finaliza protocolul de colaborare“, a spus Alfred Simonis.
Acesta a mai spus că la Consiliul Județean își dorește o majoritate cu PNL.
“Îmi doresc o majoritate PSD-PNL la Consiliul Județean“, a mai spus Alfred Simonis.
Potrivit unor surse politice multiple, PNL l-ar putea desemna pe fostul deputat PDL Alin Popoviciu pentru a ocupa funcția de președinte al CJ Timiș.
Alin Popoviciu a fost ales în 2020 consilier județean, dar a fost dat afară din partid de către cuplul Alin Nica & Dănuț Groza, revenind în PNL după debarcarea din funcția a lui Alin Nica înainte de alegerilor locale anticipate.
La rândul său, Alexandru Iovescu este un tânăr consilier județean la al doilea mandat și are o experiență limitată în administrație.
Este licențiat în Relații Internaționale și Studii Europene Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării și un master în Management Politic la Școala de Studii Academice Postuniversitare ”Ovidiu Șincai”, București.
Alexandru Iovescu a lucrat ca expert parlamentar, consilier parlamentar la cabinetul deputatului Victor Negrescu, și controlează împreună cu fostul deputat PSD Timiș, Cătălin Tiuch mai multe asociații specializate în atragerea de fonduri europene: Asociația Grupul de Acțiune Locală Timișul de Centru, Grupul de Acțiune Locală Timișul de Centru, Asociația Grupul de Acțiune Locală Freidorf, Timișoara, Cooperativa Agricolă Timișul de Centru, comuna Șag.
Ultimele funcții i-ar putea aduce deja lui Alexandru Iovescu câteva conflicte de interese și incompatibilități majore cu funcția de vicepreședinte al CJ Timiș. Noroc că votul va fi peste trei luni.