PSD Timiș anunță transferul unui nou primar.
Este vorba despre primarul PNL al comunei Pietroasa, Virgil Ciocea, care a fost ales cu puțin peste 500 de voturi în anul 2020.
“Virgil Ciocea, primarul comunei Pietroasa, s-a alăturat echipei Partidului Social Democrat, urmând să candideze pentru un nou mandat ca reprezentant al PSD. Virgil se înscrie cu brio în rândul primarilor performanți, criteriu foarte important pe care l-am anunțat în mai multe rânduri, și a reușit să implementeze la Pietroasa o serie de proiecte importante pentru comunitatea de la poalele Munților Poiana Ruscă. Totodată, viceprimarul localității, Cătălin Vasii, cu care Virgil Ciocea face echipă, a venit și el alături de social-democrați, cei doi dorindu-și să colaboreze în continuare“, a anunțat șeful PSD Timiș, Alfred Simonis.
Reamintim că recent 16 primari şi viceprimari au trecut la PSD Timiș, la care se adaugă primarul PNL din Valcani, Dragoș Buicu, care a anunțat că va candida independent, dar susținut de PSD, și primarul PNL din Pișchia, Ioan Sas, care a declarat că ia în calcul tot o candidatură independentă.
La aceștia se adaugă primarul din Curtea al Partidului Republican, Marinel Crăciunescu, ales cu 235 de voturi, care a anunțat că va candida din partea PSD la viitoarele alegeri locale.