Prorectorul UVT, Mădălin Bunoiu: PNL Timiș trebuie să scape de slugarnicii care stau să le pice și lor ceva la împărțeală

Buletin de Timișoara a scris în dese rânduri despre lipsa cadrelor urbanizate din PNL Timiș care practic s-au retras după apariția “băieților de pe sate“, veniți ca lăcusele din toate colțurile județului.

Redacția noastră a scris în dese rânduri despre camarila incompetenților care conduce PNL Timiș și de care s-a înconjurat șeful CJ Timiș, Alin Nica, ajungându-se în situații ridicole ca un specialist în turism să fie pus șef peste gunoaiele din județ sau ca o botoxată care lucrase într-o sală de fitness să ajungă purtător de cuvânt al administrației județene. Nu mai vorbim despre nenumăratele sinecuri împărțite în instituțiile CJ Timiș camarilei lui Alin Nica și Dănuț Groza.

Recent, o voce importantă din mediul universitar, prorector al Universității de Vest din Timișoara, Mădălin Bunoiu, a denunțat mediocritatea în care se zbate astăzi PNL Timiș.  

“Ar fi foarte trist daca PNL Timis / Timisoara nu ar avea un candidat „decent” la Primaria Timisoarei… PNL Timis are mai multi potentiali candidati „decenti” iar unul dintre ei, cu o functie importanta in partid, este mai mult decat decent pentru aceasta postura. PNL Timis are nevoie de ceva de care au nevoie toate partidele, atat la nivel local cat si national, de o curatire de mediocrii din jurul liderilor conjuncturali si de o constructie cu lideri autentici, inconjurati de persoane meritorii, cu statut profesional solid si care sa nu fie vulnerabili si slugarnici „ca sa le pice si lor ceva la imparteala”. Mi-as dori sa aud ca PNL Timis este deja pregatit pentru un tandem care sa candideze la Primaria Timisoara si la CJT,  nu sa stam „la acoperire” pentru a vedea conjunctural ce sinecura mai prindem la diversele alegeri – europarlamentare, parlamentare, judetene sau locale. Si evident fara „Agamita Dandanache” asa cum PNL Timis ne-a obisnuit in ultimii 20 de ani, fiind notorie slugarnicia cu care PNL Timis a inghitit „trimisii” de la centru. Asta inseamna strategie, viziune si transparenta, asta inseamna forta si responsabilitate, nu aceleasi mioritice si obscure jocuri de culise.  Si mi-as mai dori sa vad ca cei care si-au asumat functii administrative sa-si faca fisa postului iar in perioada dintre alegeri sa lase politica deoparte (ma rog, exagerez spunand politica). E mult oare ce anume cer eu de la PNL Timis?  Dar, mai ales, raman si imi pun vesnica intrebare: oare oamenii mici, pot face lucruri mari?“, este de părere Mădălin Bunoiu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole