Primăria Timișoara a respins 45 de comercianți din cei 96 care doreau să participe cu produse la Târgul de Crăciun

Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, organizează, în perioada 1 decembrie 2021-17 ianuarie 2022, o nouă ediție a Târgului de Crăciun.

Având în vedere spațiul limitat de desfășurare a evenimentului, din pricina contextului pandemic, Comisia de Analiză și Selecție a admis un număr limitat de expozanți, raportat la aceste limitări, spun reprezentanții municipalității.

“Am încercat ca, dintre cele 96 de cereri trimise pe adresa Casei de Cultură, să alegem furnizori de produse cât mai diverse, pentru a aduce bucurie unui număr cât mai mare de timișoreni. Ofertanții care au fost acceptați pentru a participa la eveniment sunt așteptați să se prezinte la Casa de Cultură a Municipiului Timișoara (str. Miron Costin nr.2) în 16 și 17 noiembrie 2021, între orele 10:00 și 16:00, pentru încheierea contractelor. Cei care doresc să depună contestație, sunt așteptați la Casa de Cultură luni, 15 noiembrie 2021, tot între orele 10:00 și 16:00“, precizează Primăria Timișoara.

Timișoara: președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, apără conducerea DGASPC Timiș în cazul crimei de la Cenei – “nu tratează delicvenți, nu poate îngriji criminali – toată lumea fuge de răspundere – o să facem noi ce e de făcut, dar nu-i treaba noastră“

Apartenența politică contează în Timiș, chiar și în caz de crimă. Astfel, consilierul județean PNL Timiș, Marin Popescu, a acuzat conducerea DGASPC Timiș și pe directoarea Monica Trușcă, în cadrul…

Recomandările noastre