Prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu, este ferm: “voi monitoriza orice derapaj extremist“. Cum? Nu se știe

Prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu, a luat o “atitudine fermă“ în privința încercării de incendiere a steagurilor din fața primăriei Timișoara.

Atitudinea de fermitate este specifică prefectului PSD de Timiș și a mai luat-o și atunci când un polițist a fost pus la podea dintr-un pumn de un interlop în parcarea Iulius Mall, când a spus că “lipsa de acțiune a colegilor polițistului, în timp ce acesta este lovit, este revoltătoare“, ca după doar o zi să declarare că “Poliția este bine pregătită, acționează după proceduri stricte“.

Acum însă fermitatea prefectului Mihai Ritivoiu nu mai poate fi pusă la îndoială, deoarece spune că va monitoriza orice derapaj extremist pe teritoriul județului. Cum va face acest lucru, nu a specificat din păcate.

Condamn ferm tentativa de incendiere a steagurilor din fața Primăriei Timişoara. Acest tip de acțiuni extremiste nu au ce căuta niciunde, cu atât mai puțin în Timişoara, oraş consacrat prin toleranță şi buna conviețuire între etnii! Mă îngrijorează şi voi monitoriza orice derapaj extremist pe teritoriul județului nostru. Cer instituțiilor abilitate să dea dovadă de fermitate în pedepsirea celor vinovați“, a spus Mihai Ritivoiu, astăzi, despre incidentul de la Primăria Timișoara, despre care puteți citi AICI.

La puțin timp după preluarea mandatului de prefect al județului Timiș, în luna februarie 2022, Mihai Ritivoiu, anunţa că Serviciul de Ambulanţă Timiş este “sufocat” din cauza numărului mare de solicitări pentru testarea Covid-19, astfel că îşi va pune la dispoziţie, maşina de serviciu pentru deplasarea personalului medical.

De atunci, nu se mai știe nimic despre mașina prefectului, nu de alta, dar acum ar fi numai bună pentru deplasările în scopul monitorizării extremiștilor sau, fiind cald afară, poate folosi bicicleta în patrulele antiextremiste, care bănuim că vor împânzii orașul și județul.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole