PNL Timiș instituie dictatura votului sub masca democrației – candidatul la Primăria Timișoara urmează să fie ales de “băieții de pe sate“

Deputatul Marilen Pirtea, prim-vicepreşedinte al PNL Timiş, a produs un atac extrem de dur, e adevărat, în interiorul partidului, la adresa tandemului Alin Nica-Dănuţ Groza.

Rectorul UVT a afirmat astăzi că Nica şi Groza au confiscat filiala în interes propriu, iar tinerii “învață modelul obedienței și al slugărniciei” pentru a avea acces la poziţii în partid, așa cum a scris debanat.ro.

Marilen Pirtea a trimis, sâmbătă, un mesaj pe Grupul de WhatsApp al primarilor liberali  în care face o analiză devastatoare la adresa conducerii PNL Timiş. Fără să rostească vreun nume, în colimator sunt luaţi preşedintele Alin Nica şi secretarul general Dănuţ Groza. Atacul lui Pirtea este cu atât mai neobişnuit cu cât acesta nu a fost niciodată conflictual în interiorul partidului. De menţionat că în PNL Timiş există o grupare formată din mai mulţi primari care îi contestă pe Nica şi Groza. Foarte probabil, pornind de la textul lui Pirtea, Alin Nica a convocat intempestiv o şedinţă a conducerii PNL Timiş, în această seară de la ora 17.00, așa cum Buletin de Timișoara a anunțat în exclusivitate.

Nu a trecut mult de la atacul lui Marilen Pirtea, iar PNL Timiș a remis un comunicat de presă în care se precizează că Alin Nica, a anunțat astăzi, în cadrul unei ședințe comune cu birourile de conducere PNL Timiş, PNL Timişoara și TNL Timiș, că, pentru alegerile din 2024, va propune o nouă modalitate de stabilire a candidaților: alegeri interne.

M-am gândit să introducem. în  premieră în PNL Timiș. alegerile primare. De ce m-am gândit la acest lucru? Simplu. Eu consider că prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească orice candidat la o funcție publică este să fie dorit de membrii de partid. De aceea, vă propun să lansăm aceste alegeri primare în primul rând pentru candidatul la Primăria Timișoara. Oricine se poate înscrie în cursă. Candidații își vor face campanie în interiorul partidului și apoi urmează votul membrilor Cel care obține majoritatea de voturi din partea membrilor PNL va fi desemnat candidat la Primăria Timișoara. Vom elabora un regulament clar și transparent și, astfel, vom alege cel mai bun candidat la Primărie. Putem apoi extinde acest mod de lucru și pentru consilierii locali, pentru cei județeni. pentru președintele CJT și pentru parlamentari”, a spus liderul filialei PNL Timiș.

Așadar, candidatul PNL la Primăria Timișoara urmează să fie votat de către “băieții de pe sate“, primari care au fost aleși cu 350/450 de voturi și de delegații acestora, totul pentru controlul intern de partid pe model Liviu Dragnea.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole