Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a făcut un apel la Nicolae Robu să-l deblocheze pe Facebook, în cadrul unei emisiuni la Tele Europa Nova.
“Domnul Doctor Honoris Causa suferă de un narcisism feroce și de o mitomanie nemaivăzută, așa că nu am ce să îi răspund indiferent de subiect. Domnul Robu devine mitoman pe zi ce trece, spun lucruri care nu au existat, nu s-au întâmplat sau sunt doar în imaginația sa. Din păcate nu am plăcerea să-l văd, sunt blocat. Sunt blocat pe pagina oficială de politician, am fost deblocat o scurtă perioadă, și m-a blocat iarăși, prima dată să nu pot comenta, apoi să nu-i mai văd nici postările și nu am plăcerea să-i văd postările și chiar mă bucur că ați adus acest subiect pentru aș dori să mă deblocheze. Cu ocazia asta chiar îmi doresc să facă acest lucru, însă refuză să intre în dialog cu mine, probabil îi este frică de argumente raționale și clare, date și cifre care să arate că ceea ce spune dânsul sunt doar povești sau minciuni, a spus viceprimarul USR al Timișoarei“, Ruben Lațcău.
Discuția privind blocarea pe Facebook a plecat de la proiectele demarate de fostul primar Nicolae Robu înainte de alegeri, dar care s-au blocat imediat.
“Pe Alexandrescu sunt foarte curios de ce un politician alege să intre în alegeri cu un șantier blocat, pe care nu se întâmplă nimic de luni de zile dacă problema era atât de simplă precum susține Nicolae Robu. Nu înțeleg de ce a ales să intre cu fațada Operei spartă și dată jos dacă acea problemă era atât de simplă și nu a ales să o rezolve. Nu înțeleg de ce la fel la Fântâna cu Pești, de ace a ales să intre cu ea toată desfăcută și cu elemente duse de colegul de partid prin nu știu ce case pe la țară, dacă problema era așa simplă. Restul sunt niște povești pe care le spune și pe care cred că nu le mai crede nimeni. Realitatea e că administrația pe care a condus-o era total depășită de situație“, a completat Ruben Lațcău.