Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, a declarat joi că liberalii susţin majorările de venituri, dar că procentul urmează să fie anunţat.
„PNL susţine majorări de venituri. Aşa cum am spus, începând cu anul viitor, alocaţiile urmează să fie indexate, pensiile urmează să fie indexate, reformele sunt demarate, reducerea inechităţii este o prioritate şi de asemenea sustenabilitatea marilor sisteme publice de pensii şi salarii. Ca să fiu foarte concretă cu dumneavoastră, astăzi nu vom anunţa niciun procent, pentru că aceste majorări nu ţin doar de Ministerul Muncii, ci ţin de politica generală a Guvernului”, a spus Turcan la Palatul Parlamentului.
Pe de altă parte, prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, joi, că impactul bugetar al tuturor măsurilor propuse de PSD este în jur de 26 de miliarde de lei şi că aceşti bani nu există, dar se poate opta spre o indexare a pensiilor cu 10-11%.
„Astăzi nu există aceşti bani. În schimb, putem să gândim aşa cum am anunţat şi noi: noi am anunţat o creştere la pensii iniţială de 7%, care era indexarea din 1 ianuarie, şi putem, fără să dăm peste cap bugetul, să mergem spre 10 sau 11%, dar nu ştiu dacă de la 1 decembrie sau de la 1 ianuarie”, a mai afirmat el.
Prim-vicepreşedintele PNL a precizat că propunerea privind înfiinţarea Ministerului Familiei este interesantă, arătând că există un astfel de model în Polonia.
Prim-vicepreşedintele liberalilor a reiterat că PNL nu renunţă la cota unică.