Viceprimarul PNL al Timișoarei, considerat de o parte a opiniei publice “viceprimarul inutil“, datorită puținelor sarcini pe care le îndeplinește în cadrul administrației din conducerea căreia face parte, dar în cadrul căreia este aproape permanent în opoziție, a făcut o vizită prin oraș pentru a verifica starea adăposturilor civile.
Conform lui Cosmin Tabără, Timișoara beneficiază de 92 de adăposturi publice de protecție civilă, conf. HG 977/2002.
“Împreună cu Iulian Găurean, șef Birou Situații de Urgență, am început astăzi inventarierea lor, verificăm starea lor de funcționare, pentru a putea fi puse în folosință la nevoie. Multe sunt într-o stare foarte proastă, dar există și câteva într-o stare foarte bună. Îi felicit pe locatarii acestor imobile care s-au implicat pe cont propriu în menținerea lor în condiții optime. În cursul săptămânii viitoare, vor fi vizitate fiecare dintre cele 92 de locații și se va face un inventar cu necesarul pentru dotarea acestor adăposturi. Tot săptămâna viitoare voi prezenta situația exactă a adăposturilor. Luni, 28 februarie, va avea loc ședința Comisiei de apărare, comisie pe care am convocat-o încă de ieri. Intenția nu este de a panica populația, ci de a atrage atenția că trebuie să avem grijă de aceste spații“, a declarat viceprimarul PNL al Timișoarei, care conform unor surse politice nu mai are mult până va reveni la statutul de simplu consilier local.
Buletin de Timișoara vă prezenta ieri o infirmare a ISU Banat privind situația adăposturilor, articol pe care îl puteți citi AICI.