Timiș: comuna Ghiroda a aprobat aderarea ca membru fondator la Zona Metropolitană Timișoara – va avea un loc în primul Consiliu Director – își propune să faciliteze dezvoltarea integrată

Consiliul Local Ghiroda a aprobat aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Timișoara

Consiliul Local Ghiroda a aprobat participarea comunei, ca membru fondator, la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Timișoara”.

Consiliul Local Ghiroda a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare desfășurate miercuri seara, participarea comunei în calitate de membru fondator la constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Timișoara”.

Hotărârea vizează aderarea comunei la noua structură metropolitană, aprobarea statutului asociației și mandatarea reprezentantului legal al Comunei Ghiroda pentru semnarea documentelor necesare.

Potrivit documentației care a însoțit proiectul de hotărâre, noua asociație își propune să faciliteze dezvoltarea integrată a Timișoarei și a localităților din jur, prin proiecte comune și atragerea de finanțări.

Printre beneficiile estimate pentru Ghiroda și satul aparținător Giarmata-Vii se numără dezvoltarea unui sistem de transport public integrat cu municipiul Timișoara, cu legături mai bune, frecvență mai mare a curselor și un sistem unitar de bilete și abonamente.

Documentația mai prevede posibilitatea implementării unor proiecte comune de mobilitate și infrastructură, inclusiv drumuri de legătură, piste pentru biciclete și extinderea rețelelor de utilități.

Un alt obiectiv îl reprezintă accesarea mai facilă a fondurilor europene dedicate zonelor metropolitane, inclusiv prin mecanisme precum Investițiile Teritoriale Integrate (ITI), precum și coordonarea dezvoltării urbanistice pentru a evita extinderea necontrolată a construcțiilor între localități.

Totodată, noua structură își propune să creeze un punct unic de contact pentru investitori, să ofere expertiză în domenii precum urbanismul, cadastrul, auditul și digitalizarea administrației și să faciliteze dezvoltarea economică la nivel metropolitan.

În calitate de membru fondator, Ghiroda va avea un loc în primul Consiliu Director al asociației și va participa la stabilirea regulilor de funcționare ale acesteia.

Potrivit proiectului aprobat, cotizația anuală propusă este de 10 lei pentru fiecare locuitor cu domiciliul în localitate, calculată în funcție de populația fiecărei unități administrativ-teritoriale membre.

Prin aprobarea acestei hotărâri, Ghiroda se numără printre administrațiile locale care vor participa la constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Timișoara”, structură care își propune să coordoneze proiectele de interes comun la nivelul municipiului și al localităților din zona periurbană.

Timișoara: zona Traian pregătită să devină al doilea centru istoric al orașului – primăria primește circa 75 de milioane de lei fonduri europene pentru a finanța proiectul care costă în total 170 de milioane de lei – vor fi modernizate 15 străzi și 4 piețe

Primăria Municipiului Timișoara a depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) cererea de finanțare pentru regenerarea urbană a zonei Traian. Investiția municipalității este estimată la 170 de milioane…

Recomandările noastre