ISU Timiș: la nivelul judeţului există 147 adăposturi de protecţie civilă din care 121 sunt adăposturi publice – Peştera Româneşti unul dintre ele

Peştera de la Româneşti este unul din cele peste 140 de adăposturi din judeţul Timiş, din care 121 sunt adăposturi publice pentru populaţia civilă, cele mai multe din acestea, respectiv 110, fiind în municipiul Timişoara, se arată într-o informare a ISU transmisă la solicitarea AGERPRES.

„La nivelul municipiului Timişoara există 19 sirene electronice având ca proprietar Primăria Municipiului Timişoara şi şapte sirene electrice şi una electronică ce au ca proprietar operatori economici. Sirenele de alarmare a populaţiei civile sunt în stare de funcţionare, nu necesită reparaţii, iar pentru întreţinerea lor se execută periodic lucrări de mentenanţă. Ultima achiziţie a fost în anul 2020 şi s-au achiziţionat şapte sirene electronice de către Primăria Municipiului Timişoara”, afirmă reprezentanta ISU Timiş Nicoleta Tutunaru.

Potrivit Legii nr 481/2004 republicată privind protecţia civilă, „adăpostirea reprezintă măsura specifică de protecţie a populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi de patrimoniu, pe timpul ostilităţilor militare şi a situaţiilor de urgenţă”.

„Din datele aflate în evidenţa noastră, la nivelul judeţului Timiş există 147 adăposturi de protecţie civilă din care 121 sunt adăposturi publice. De asemenea, pe lângă adăposturile existente este inclusă şi Peştera Româneşti, care poate adăposti în jur de 1.000 de persoane. Categoriile de construcţii la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecţie civilă este reglementată prin lege. Autorităţile administraţiei publice, instituţii publice, agenţi economici şi proprietarii de imobile au obligaţia să prevadă în planurile de investiţii şi să realizeze adăposturi de protecţie civilă”, subliniază sursa citată.

De asemenea, deţinătorii şi utilizatorii acestor adăposturi sunt obligaţi să respecte normele şi măsurile stabilite pentru menţinerea adăposturilor şi a instalaţiilor cu care sunt dotate acestea în stare de funcţionare.

Pe timp de pace, adăposturile publice de protecţie civilă, cu excepţia spaţiilor amenajate ca puncte de comandă, pot fi utilizate pentru alte destinaţii, cu respectarea normelor tehnice, cu obligaţia de a fi eliberate în situaţii de urgenţă în maximum 24 de ore şi cu informarea prealabilă a centrelor operaţionale din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste.

În cazul declanşării sistemului de alarmare, populaţia se va îndrepta spre cel mai apropiat adăpost sau va utiliza spaţiile de adăpostire existente unde îşi desfăşoară activitatea cotidiană.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole