Timiș: peste 320 de ghiozdane echipate pentru elevii din clasele pregătitoare din Lugoj – au costat 517 lei fiecare

Peste 320 de ghiozdane pentru copiii din clasele pregătitoare din Lugoj

Peste 320 de ghiozdane complet echipate, în valoare de 517 lei fiecare, au fost pregătite pentru copiii din clasele pregătitoare din Lugoj.

Primăria Lugoj a pregătit peste 320 de ghiozdane complet echipate pentru copiii care încep clasele pregătitoare în acest an, a anunțat primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra.

Fiecare ghiozdan are o valoare de 517 lei și conține penar, caiete, precum și materiale necesare pentru desen și lucru manual.

Ghiozdanele au fost distribuite elevilor de la Școala Gimnazială Nr. 4, Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, Școala Gimnazială Nr. 12 Măguri, Școala Gimnazială „Eftimie Murgu”, Școala Gimnazială Nr. 2 și Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu”.

Și în acest an am vrut să fim alături de copiii care pășesc pentru prima dată pragul școlii. Am pregătit peste 320 de ghiozdane complet echipate, pentru copiii din clasele pregătitoare”, a transmis Călin Dobra.

Primarul Lugojului a precizat că inițiativa are ca scop sprijinirea copiilor și a familiilor acestora la începutul anului școlar.

Pentru un copil, începutul școlii vine cu multe emoții. Ne bucurăm că putem face acest prim pas puțin mai ușor pentru ei și pentru familiile lor”, a mai transmis edilul.

Recomandările noastre