Patrimonium 2021 și Fiare din Beci – legende și oțel, la Muzeul Național al Banatului

Două expoziții temporare remarcabile vor fi vernisate la Muzeul Național al Banatului. Este vorba despre „Patrimonium 2021” și „Fiare din Beci – legende și oțel”.

„Patrimonium 2021” este o expoziție care aduce în fața publicului larg achizițiile instituției de cultură de anul trecut, donațiile importante care au intrat în patrimoniul MNaB în 2021, piese restaurate în Laboratorul Zonal de Restaurare precum și piese de pe șantierele arheologice la care au participat specialiștii MNaB.

„Patrimonium 2021” înseamnă aproximativ o sută de piese de la toate secțiile Muzeului Național al Banatului. Vizitatorii vor putea admira vase ceramice, obiecte de bronz, pictură, ceramică, sticlă și metale, textile și accesorii vestimentare, carte veche restaurată.

Printre obiectele care vor fi expuse se numără un crucifix descoperit pe șantierul arheologic de la Dudeștii Noi. A aparținut primilor coloniști germani și potrivit arheologilor MNaB, datează din 1748-1749.

Vizitatorii „Patrimonium 2021” vor avea posibilitatea să admire o carte foarte valoroasă și extrem de rară, care a fost restaurată de specialiștii Muzeului Național al Banatului în 2021. „Illuminirbuch”, de Valentin Boltz von Rufach, a fost scrisă în orașul german Erffordt, în anul 1600. A intrat în colecțiile muzeului la sfârșitul secolului XIX și nu a fost restaurată până anul trecut. Coperta a fost făcută din pergament manuscris. A avut deteriorări multiple, dar a fost tratată filă cu filă de restauratorii muzeului, cu foarte multă migală și atenție.

Expoziția „Fiare din Beci – legende și oțel” prezintă spade și săbii istorice originale din secolele XVIII, XIX și XX, multe dintre ele aflate și în dotarea armatelor principatelor române după 1830. Cele peste 50 de arme aparțin meșterului făurar Cosmin Pop, cunoscut ca „Fiare din Beci”. Expoziția va fi însoțită și de prezentări interactive, close-up, adevărate lecții de istorie vie, cu exemplificări de mânuire.

Vernisajul celor două expoziții de excepție va avea loc joi, 12 mai, de la ora 18, în mansarda B1 a Bastionului Theresia. „Patrimoniu 2021” va rămâne expusă până în 30 iunie, iar „Fiare din Beci – legende și beci” poate fi vizitată până în 12 iunie.

Festival de orgă la Lugoj

Festivalul Internațional de Orgă Timorgelfest are, din acest an, spectacole și în urbea de pe Timiș! Primul spectacol va fi luni, 11 octombrie, ora 18.00 la Biserica Romano Catolică. Cea…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole