O timișoreancă îl acuză pe un fost consilier personal al lui Nicolae Robu că a țepuit-o: “se face albie de porci pentru 1.787.74 lei – nu mi-a plătit chiria și facturile – mi-a povestit că are o firmă cu peste 80 de apartamente închiriate în regim hotelier“

O timișoreancă îl acuză pe Cătălin Iapă, fost consilier personal al primarului Nicolae Robu, că a țepuit-o.

Cătălin Iapă a ocupat de-a lungul timpului și funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, fiind membru al PNL Timișoara.

Acesta a mai deținut și funcțiile de membru în consiliile de administrație ale Societății de Transport Public și Societății de Drumuri Municipale și este cadru didactic la Universitatea Politehnica.

Timișoreanca Mona Lazăr povestește pe pagina sa de Facebook o întâmplare mai mult decât nefericită în urma căreia a rămas păgubită.  

Catalin Iapa, om de vaza al PNL Timişoara, cu multiple functii si afaceri, nu mi-a platit chiria si facturile Daca mai aveati nevoie de inca un motiv ca sa nu votati Nicolae Robu si PNL Timişoara, vi-l dau eu. Anul trecut prin septembrie am avut de inchiriat un apartament. M-a sunat un domn, mi-a spus ca reprezinta Tandia Sistem, o firma care se ocupa cu inchirierea de apartamente de la proprietari si reinchirierea lor in regim hotelier. Mi-a povestit mai multe despre ei, inclusiv ca proprietarul firmei, ‘Catalin’, este profesor universitar, sugerand astfel ca e om de incredere. A tinut secret faptul ca e om de vaza al PNL Timişoara, si pe buna dreptate. Au venit sa vada apartamentul 3 persoane: omul care m-a sunat, angajat al firmei, Catalin Iapa, despre care deocamdata stiam doar ca e profesor la Universitatea Politehnica Timisoara si fratele acestuia, pe care, citez ‘l-am adus sa il invat cum se face’. Mai tarziu aveam sa aflu ca acest ‘cum se face’ insemna ‘cum se face frumos pana pacalesti omul, si apoi iti dai arama pe fata’. Domnul Iapa mi-a povestit ca are o firma cu peste 80 de apartamente inchiriate in regim hotelier si sunt foarte ocupati in perioada respectiva sa se extinda masiv si in Brasov, doar ca e greu, pentru ca oamenii nu prea au incredere. Mi-as fi dorit mult sa fiu unul din oamenii care nu au incredere. Dar… n-am fost. Totul a decurs foarte frumos: am ras, am glumit, oamenii pareau de maxim bun-simt, si ne-am inteles ca le inchiriez apartamentul. Zis si facut: mi-au dat banii, si le-am dat cheile. Au trecut cateva luni, nu multe, pana au inceput sa vina cheltuielile mai mari la gaz. Atunci au inceput sa intarzie si banii. Mai o zi, mai doua, trebuia sa tot intreb cand ii primesc, pentru ca in ianuarie sa intarzie o intreaga saptamana cu plata. Cand m-am dus pana la apartament, l-am gasit in stare jalnica. Se fumase masiv inauntru, mai multi pereti erau zgariati, canapeaua patata, seminte pe jos, si o stare de mizerie generala groaznica. Le-am verificat reviewurile pe AirBnb si Booking – proaste din cauza lipsei de curatenie. Vazand cum sta treaba: si mizerie si trebuind sa ma rog pentru banii mei, le-am pus in vedere ca in conditiile de fata nu mai putem colabora: ori sa remedieze stricaciunile si sa mareasca chiria, ori sa paraseasca apartamentul. Moment in care a inceput comedia. Au fost de acord sa paraseasca, dar nu au fost de accord sa imi dea banii datorati. Nu mi-au mai platit ultima chirie si o multime de cheltuieli. Am sunat, am scris, am cerut, am strigat, am facut in toate felurile, nimic.Ca sa vedeti cum abordeaza domnul Catalin Iapa problema in timp ce eu ii ceream banii datorati, iata cateva perle de duh: “Sigur ca iti dau banii, cine a spus ca nu ti-i dau, doar ca nu ii am acum’. Timp in care el era in vacanta in Caraibe. Au trecut 4 luni de atunci, tot nu mi i-a dat. Poate dupa alegeri are mai multi? “Care e problema? Nici macar nu au depasit facturile termenul de scadenta.” Mi-a fost clar in acel moment ca am fost foarte bine ca am interupt colaborarea in momentul in care am facut-o, pentru ca altfel as fi avut mult mai multi bani pierduti. “Asa stii sa iti pastrezi relatiile?” Relatiile cu hotii sinistri? In principiu as vrea sa nu mi le pastrez, deci da, asa stiu. “Asa e viata – unii oameni nu isi platesc facturile.” Asta m-a lasat masca. Cata nonsalanta in a te declara hot. Nonsalanta omului care face asta de multa vreme si a ajuns atat de arogant incat isi permite sa fie hot pe fata. Apoi, cand l-am amenintat cu judecata, mi-a spus ca si el poate sa ma dea pe mine in judecata pentru ca il scot din apartament in miezul iernii. Evident am verificat asta mai tarziu cu un avocat si e total fals. Metode de intimidare tipice. La un moment dat mi-a spus ca tot ce ii pare rau e ca s-a ajuns la injurii si blesteme. Pai sigur ca lui ii pare rau de niste vorbe, ca pentru el atat a fost rau. Injuriile erau ‘hoti sinistri’. Blestemele erau ‘sa va dea viata asa cum ati dat si voi’. Inteleg de aici ca stiu si ei ca sunt hoti sinistri si se tem sa le dea viata ce dau si ei. Metode tipice de abuzator care isi acuza victima. Am scris la PNL Timişoara, i-am scris si lui Nicolae Robu, nici un rezultat. Nu ii intereseaza. Probabil sunt obisnuiti: fac asta de multa vreme si le-au vazut pe toate: i-au luat oamenii si cu vorba buna, si cu amenintari, si cu injurii, si cu judecata, de toate. Probabil stiu ca de la o vreme omul renunta, pentru ca pur si simplu nu i se meritat timpul, banii si energia necesare ca sa duca astfel de demersuri la bun sfarsit. Si daca va intrebati pentru cati bani se face Catalin Iapa albie de porci: e vorba de 1787.74 lei… 1787 lei pe care nu are chef sa ii plateasca, pentru ca poate. 1787 lei pe care ‘nu ii are’ un om cu functii, prestigiu, si firme. Pe astfel de oameni se bazeaza PNL Timişoara – acestia ii sunt reprezentatii. Nu ii votati, Timisoreni. Sunt hoti fara cea mai mica jena. Daca fura cu atata nonsalanta pana si o suma care pentru ei este infima, este foarte clar ce fac cu sume serioase. Efectiv nu le pasa. Aveti grija la vot!, povestește Mona Lazăr.

Cătălin Iapa nu a transmis un punct de vedere până la data publicării acestui articol, deși Buletin de Timișoara i-a solicitat să-și exprime poziția.  

Recomandările noastre

Cele mai citite articole