Zeci de persoane participă sâmbătă, în centrul municipiului Arad, la o manifestaţie împotriva războiului şi de solidaritate cu Ucraina, purtând şi pancarte anti-Putin.
Manifestanţii s-au adunat în jurul orei 17,00 în faţa Palatului Administrativ din Arad (Piaţa Revoluţiei), după ce o invitaţie a fost lansată în mediul online de Asociaţia Aradul Civic.
În jur de 50 de persoane participă la acţiune, multe purtând pancarte anti-Putin sau cu mesaje de solidaritate pentru Ucraina. Printre purtătorii de pancarte se numără şi un câine, care are agăţat la gât mesajul „Zelensky is my friend”.
„Această adunare vine în faţa atrocităţilor războiului şi ca semn de solidaritate cu cei din Ucraina care trebuie să fugă din casele lor sau cu cei care rămân acolo în faţa bombelor şi a tancurilor invaziei agresive din partea Rusiei. Este un război fără sens, într-o lume care oricum este plină de probleme”, a declarat, preşedintele Asociaţiei Aradul Civic, Daria Bădiţă Nistor.
Ea a mai spus că asociaţia, împreună cu alte organizaţii, se implică în sprijinirea refugiaţilor, centralizând datele arădenilor care oferă cazare, haine sau alimente.
„Suntem implicaţi pe mai multe paliere, împreună cu mai multe asociaţii civice, inclusiv de transportatori, pentru a ajuta refugiaţi. Am pregătit locuri de cazare şi în Arad, inclusiv eu am pus la dispoziţie o locuinţă pentru o familie din Ucraina, o mamă cu doi copii, care urmează să ajungă aici. Este o tragedie pe care noi nu avem cum să o privim fără să intervenim, fără să ajutăm. Pregătim locuinţe, mâncare, alimente, transport şi îi vom ajuta să dobândească acte”, a spus Siegfried Mayer, un participant la manifestaţie.
Participanţii consideră că Rusia comite un „atac la democraţie” şi îşi exprimă speranţa că războiul se va încheia cât mai repede.
„Este un atac la adresa democraţiei, un atac la adresa valorilor noastre, pe care cred că le împărtăşim cu toţii în lumea liberă. Este foarte important să fim solidari, să le transmitem ucrainenilor faptul că nu sunt singuri. Şi să îi transmitem lui Vladimir Putin că în secolul în care trăim astfel de acte de barbarie nu mai sunt posibile. Este important să oprească războiul şi să facă asta în primul rând pentru poporul rus”, a spus o altă participantă, Adela Cristea.
Acţiunea este programată să dureze până la ora 18,30 şi este supravegheată de jandarmi.