Lucrări de reparații la piața veche din Lipovei – vor fi amenajate și zone pentru comercianții care vor vinde cu atestat de producător

Societatea de Piețe din Timișoara a început zilele acestea mai multe lucrări de reparații la Piața Lipovei.

Potrivit directorului Liviu Cocean se lucrează la instalația de iluminat și la acoperiș, dar vor fi amenajate și zone pentru comercianții care vor vinde pe bază de atestat de producător

“Consider că astfel de imagini trebuie să devină istorie. Nu doar estetic, ci mai ales din punctul de vedere al SIGURANȚEI și CURĂȚENIEI, nu mai putem permite ca astfel de improvizații să reprezinte ceva normal în piețele agroalimentare ale Timișoarei. De aceea am demarat lucrările de reparație la Piața Lipovei pentru că doresc să întăresc încrederea pe care o am, că Piața Lipovei poate fi și un proiect de succes, eficient din punct de vedere economic și util pentru comunitate. Ne vom concentra pe îndepărtarea lucrurilor de care considerăm că nu mai este nevoie, iar două din cinci copertine vor fi îndepărtate. Ceea ce va rezulta în urma acestor prime lucrări va fi remediat. Vom amenaja zone pentru producătorii agroalimentari de legume și fructe care vor veni și vor vinde pe bază de atestat de producător, ei își vor putea parca mașinile, vor putea prezenta marfa pe mese. Vom lăsa loc pentru clienți, pentru ca ei să poată circula pe sub copertinele ce vor fi remediate. De asemenea, vom face reparații și la instalația de iluminat. Acolo unde platoul o va impune, vom face lucrări de reparații. Totodată, vom realiza o închidere perimetrală a acestui platou, iar producătorii agricoli vor putea intra cu mașina într-un anumit interval orar. Ca și noutate, o zonă pe care o vom elibera de ceea ce este acum construit, va deveni, un mic loc de joacă și agrement. Vrem să facem mai atractiv conceptul de piață“, a spus Liviu Cocean.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole