Primarul Dominic Fritz nu vrea să-și publice domiciliul și diplomele de studii, deși proiectele au trecut în CLT

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz este foarte supărat după ultima ședință de Consiliu Local în care s-a votat ca cei din conducerea primăriei și consilierii locali ar trebui să-și facă publice domiciliile și diplomele de studii. Cele două proiecte au trecut cu voturile consilierilor locali PNL, PSD și Pro România – 14, consilierii locali USRPLUS nu au avut decât 12 voturi împotrivă. Problema publicării domiciliilor și a diplomelor de studii nu se încheie aici. Secretarul general al primăriei nu și-a dat girul pe proiecte pentru că nu au cadru legal.

Dominic Fritz a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook imediat după ședința de Consiliu Local.

“Am constatat azi, cu regret, că în Consiliul Local Timișoara s-a format o coaliție conjuncturală între PNL, PSD și Pro România al cărei obiectiv este să-mi caute mie domiciliul, nu să lucreze pentru Timișoara.

Și-au investit energia și votul dat de timișoreni într-o hotărâre de Consiliu Local care încearcă să ne oblige să ne publicăm actele de identitate pe site-ul Primăriei. Marius Craina, fost candidat Pro România, și-a însușit punctul de vedere din realitatea alternativă a fostului primar Robu că ceva nu ar fi în regulă cu actele mele. Ideea de bază este că biroul electoral și judecătorii, care au confirmat alegerea mea, au greșit cumva și de aceea ar fi obligația mea să dovedesc încă o dată, public, că stau în Timișoara. A inițiat acest HCL susținut și votat de PNL, PSD și Pro România, deși li s-a atras atenția din partea secretarului general al primăriei că proiectul este ilegal.

Dacă nu știți de ce Pro România și dl Craina (rezultat: 5%) au pierdut alegerile, dacă nu știți de ce PNL și Nicolae Robu (rezultat: 29%) au pierdut alegerile: de asta au pierdut, pentru că s-au ocupat de penibile jocuri politice și probleme false, nu de provocările și ambițiile orașului. Nu este vorba despre transparență, ci despre un război politic al unor persoane și partide care nu pot accepta că timișorenii au făcut o alegere.

Este singurul proiect de hotărâre pe care Pro România l-a adus la masă în acest mandat, iar PNL nu a adus niciunul. Colegii liberali l-au votat însă, cot la cot cu PSD și Pro România, probabil ca să distragă atenția de la imensul scandal despre legitimitatea alegerilor lor interne: în PNL Timișoara avem două birouri locale paralele care se contestă reciproc. Pentru votul de azi, și-au regăsit unitatea.

Ca să fie clar ce hram poartă aceste atacuri, la sfârșitul dezbaterii a luat cuvântul avocatul domnului Craina, care a pierdut și el de două ori cursa la primărie (2008: 0,24%, 2012: 0,39%). A pus întrebarea retorică cum se comportă un primar ”german” într-un consiliu local ”român”.

Lăsați ipocrizia și apucați-vă să contribuiți pentru timișoreni. Timișoara are nevoie de proiecte, avem nevoie de subpasaj și pod la Solventul, avem nevoie de transport în comun performant și spitale renovate. Eu cel puțin nu mă voi lăsa intimida și voi lupta în continuare ca Timișoara să-și atingă potențialul european pe deplin”, a scris primarul Timișoarei, Dominic Fritz pe Facebook.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole