Jador are dreptul “să manelească“ la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul! Știrea care a scos din minți ipocriții Timișoarei

Consilierul local al Pro România, Roxana Iliescu, a lansat astăzi informația că la Filarmonica Banatul Timișoara manelistul Jador și Aza Dau Moda ar urma să susțină un concert pe 17 mai 2022.

““Jale”, LIVE, la Filarmonica Banatul Timișoara!🤣🤣🤣🤣🤣 Dragii mei, în cazul în care nu ați aflat încă, vă anunț că în luna mai vom avea concert de manele la Filarmonică- Jador și Aza Dau Moda! Mai aveți timp suficient să cumpărați bilete, dat fiind faptul că data concertului este 17 mai 2022…! Să-l felicităm cu această ocazie pe directorul interimar numit de Fritz, Ovidiu Andriș! Mi se pare că acest eveniment este unul absolut deosebit, care îi face cinste noului director! Nici nu mai contează nelegalitățile făcute de primarul Fritz împotriva fostului director Ioan Garboni (constatate de instanță), sau faptul că după comiterea nelegalităților l-a numit director interimar tocmai pe cel care în procedura de concurs picase la testul dosarului ( lipsă vechime)! Cu perspectiva unor astfel de evenimente la Filarmonica Banatul, cu atât mai mult acum, în pragul proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii, putem sta liniștiți că useriștii vor “salva” inclusiv cultura timișoreană!“, a scris Roxana Iliescu pe Facebook, care a prezentat și o imagine de pe un site de unde se puteau cumpăra bilete.

Ulterior, Primăria Timișoara și Filarmonica Banatul au reacționat oficial prin două comunicate diferite.

Filarmonica „Banatul” din Timișoara, instituție de cultură de prestigiu național, a fost azi ținta unor știri false, lansate în spațiul public. Instituția nu organizează și nici nu va permite organizarea în Sala Capitol a unor concerte cu caracter artistic îndoielnic. De asemenea, Filarmonica „Banatul” din Timișoara își rezervă dreptul de a acționa în judecată orice organizator care se folosește de imaginea acestei instituții fără un acord prealabil stabilit printr-un contract. Atât concertele organizate de Filarmonica „Banatul” din Timișoara, cât și cele găzduite în Sala Capitol sunt anunțate pe pagina oficială de Facebook a acestei instituții —> https://www.facebook.com/filarmonicabanatultimisoara Rugăm timișorenii să nu cumpere bilete la concerte care nu sunt anunțate oficial de Filarmonica „Banatul”“, a fost poziția primăriei Timișoara.

Filarmonica Banatul Timișoara organizează și găzduiește doar concerte comunicate în mod oficial

Ca răspuns la articolele apărute recent în presă, vă informăm în mod oficial că instituția Filarmonicii Banatul nu va organiza și găzdui alte concerte în afara celor comunicate în mod oficial, pe site-ul instituției și pe platforma de Facebook. Astfel, informația despre susținerea unui concert la Sala Capitol de către unul dintre artiștii genului de manele în luna mai, este una falsă, nefiind aprobată cererea organizatorilor. Avem încrederea că publicul și locuitorii Timișoarei, îndeosebi aflându-ne la ceas de sărbătoare prin aniversarea celor 75 de ani de la înființarea instituției, știu că agenda propusă vizează concerte de o înaltă ținută artistică, cu artiști de talie internațională. Misiunea noastră rămâne aceea de a integra, încuraja și insufla, prin interpretare și educaţie, pasiunea pe tot parcursul vieţii pentru muzica clasică, devenind o instituţie muzicală de referinţă, prin coagularea mediului artistic muzical. Atenția la imaginea Filarmonicii Banatul este o valoare importantă pentru noi, având grijă ca demnitatea artiștilor să fie respectată prin asocierea noastră. Ne rezervăm dreptul de a acționa în judecată orice organizator care se folosește de imaginea Filarmonicii Banatul fără un acord prealabil stabilit printr-un contract“, a susținut la rândul său Filarmonica Banatul.

Chiar dacă concertul nu va avea loc, având în vedere isteria creată, se impun câteva întrebări principiale deontologilor și moraliștilor care au sărit ca arși, în numele unei ipocrizii fără margini:

Niciunul dintre voi nu ați ascultat manele în viața voastră?

Niciunul dintre voi nu s-a urcat pe o masă la 3 dimineața, pe manele?

Este Sala Capitol de închiriat?

De ce nu are dreptul acest Jador să o închirieze? Pe ce bază?

Corporatiștii și țoapele din politică care dansează la 3 dimineața pe mese în urlet de manele sunt buni de dat lecții? Sau de intrat pe ușa din față a instituției de cultură?

Este reputația folcloriștii evazioniști care cântă inclusiv la petreceri de maneliști superioară? Din cauza asta ei sunt prezenți în Sala Capitol?

Doamnele folcloriste, unele de cea mai joasă speță, cu ce sunt mai morale sau cu o reputație mai bună să urce pe scena Capitol decât un Jador?

Jador are dreptul să manelească la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul!

La fel cum are dreptul orice cetățean să închirieze o sala scoasă la închiriat, pentru orice activitate dacă nu este interzisă de lege.

Problema pe care nimeni nu a ridicat-o în acest pseudo scandal este fiscalizarea cântăreților de orice gen și nu interzicerea lor pe motiv că nouă nu ne place ce și cum cântă. Asta e problema plătitorului de bilet.

Fotografia postată de consilierul local Roxana Iliescu

ANALIZĂ. Florin Abraham: anticipăm lansarea candidaților prezidențiali să abia în vara anului 2024 – PNL va trebui să ia decizia dacă va continua ca partid de opoziție din interiorul guvernării sau din afara acesteia – ar putea fi întrunite condițiile unei schimbări de lider, așa cum s-a întâmplat și în 2014

Istoricul și profesorul de Științe politice la SNSPA, dr. Florin Abraham, realizat o analiză a situației politice privind anul 2024, dar și perspectivele post alegeri. Analiza a fost publicată pe…

Avocatul Cristian Clipa: de ce este legală candidatura lui Dominic Fritz la următoarele alegeri locale? – cetățenii UE care nu dețin cetățenia română și au domiciliul în România au dreptul de a se asocia în partide politice sau de a se înscrie în partide politice – reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară

Reputatul avocat timișorean Cristian Clipa, profesor universitar la Facultatea de Drept a Universității de Vest și specialist în drept administrativ, dă un răspuns extrem de bine documentat și avizat la…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole