Primăria Timișoara începe lucrările la cel mai important proiect destinat Capitalei Culturale Europene din 2023.
Potrivit viceprimarului USR Ruben Lațcău proiectul este împărțit în două zone.
“Am predat amplasamentul constructorului și începem lucrările la MultipleXity în zona de nord, cel mai important proiect și moștenire a anului în care Timișoara va deține titlul de Capitală Culturală Europeană. Proiectul este împărțit în două zone: cea de nord, unde se află Muzeul Corneliu Miklosi și cea de sud, unde vom transforma curtea și fostele ateliere de reparații pentru tramvaie în spații pentru evenimente culturale. Proiectarea pentru zona de sud se apropie de final și vom lansa licitația pentru execuția lucrărilor în a doua parte a acestui an. Fiind cea mai mare investiție în domeniul cultural realizată vreodată în Timișoara, estimată la peste 10 milioane de euro, acest centru va fi deschis etapizat, astfel încât să putem găzdui aici anumite evenimente în 2023. MultipleXity Faza I, șantierul pe care îl începem azi, are o valoare pentru execuție de 2,4 milioane lei (TVA inclus) și un termen de execuție de 6 luni, ceea ce înseamnă că în luna noiembrie a acestui an va putea fi deschis publicului“, a spus Ruben Lațcău.
Ale proiecte pentru Capitala Culturală
“La începutul acestui an am recepționat Cinematograful Victoria, modernizat, iar după ce vom primi toate avizele acesta va fi animat de evenimente diverse. Multe alte proiecte de spații culturale sunt în execuție: cinematografele Studio, Dacia și Timiș, altele sunt în proiectare. În total, în 2023 aceste spații vor putea găzdui 1500 de spectatori concomitent. La Cinema Studio se lucrează la structură și la placa de la etaj. La Cinema Dacia a fost finalizată structura, terasa superioară și se lucrează momentan la instalații și la exterior“, a mai precizat viceprimarul USR.