Lucrările de modernizare a drumului care leagă Timișoara de Sânandrei vor începe în zilele următoare, a anunțat, luni, președintele Consiliul Județean Timiș, Alfred Simonis.
Proiectul vizează lărgirea la patru benzi a DJ692, pe sectorul care pornește din DN69, mai exact din zona descărcării de pe Autostrada A1, de pe Calea Aradului, și face legătura cu comuna Sânandrei.
Potrivit șefului CJ Timiș, investiția este una esențială pentru dezvoltarea zonei, mai ales în contextul lucrărilor de infrastructură realizate în ultimii ani. Sectorul de drum a fost intens circulat și adesea supraaglomerat, devenind un punct problematic pentru șoferi.
Investiție de peste 42 de milioane de lei
Modernizarea nu presupune doar lărgirea la patru benzi. Proiectul include amenajarea de trotuare, piste de biciclete, șanțuri cu rigole și podețe, astfel încât drumul să fie adus la standarde moderne, adaptate anului 2026.
Valoarea investiției se ridică la puțin peste 42 de milioane de lei, fondurile fiind asigurate din bugetul Consiliului Județean Timiș.
Proiectul a fost început de fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, actualmente primar de Lugoj, în mai 2019, când a demarat elaborarea studiului de fezabilitate, așa cum puteți citi AICI.
