Giroc: lucrări în plină desfășurare pentru construcția a 88 de locuințe pentru tineri și 22 de apartamente pentru specialiștii din sănătate prin ANL

Cele 2 proiecte sunt derulate prin programul guvernamental de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii.

Acest program vine și în sprijinul medicilor rezidenți și al tinerilor specialiști din domeniul sănătății, ale căror venituri nu le permit accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

“Specialiştii din sănătate, sunt persoane majore care pot depune cereri pentru repartizarea unei locuinţe, destinate închirierii, în mod exclusiv specialiştilor din sănătate, indiferent de vârstă, dacă sunt angajaţi ai unităţilor din domeniile respective aflate pe raza unităţii administrativ-teritoriale în care sunt amplasate locuinţele şi care nu deţin o locuinţă în proprietate pe raza unităţii administrativ-teritoriale respective. Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii se adresează tinerilor, persoane majore cu vârsta de până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuinţe construite prin programele A.N.L., destinate închirierii, şi care pot primi repartiţii în cel mult 60 de luni de la împlinirea acestei vârste“, se arată într-un comunicat al ANL.

În același timp, Consiliul Județean Timiș a emis ordinul de începere pentru execuția lucrărilor de introducere a utilităților pentru locuințele ANL aflate în construcție în comuna Giroc.

“Vorbim de alimentarea cu apă și de rețeaua de canalizare menajeră și pluvială. Execuția va începe în 27 iulie. Consiliul Județean a alocat 6 milioane de lei pentru proiectul ce se întinde pe o suprafață de 26.875 metri pătrați, Durata lucrărilor este de patru luni“, se arată într-un comunicat al CJ Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole