Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău: la Colterm vom aloca peste 90 milioane de lei până la sfârșitul lunii martie și încă n-am ieșit din primul trimestru

Primăria Municipiului Timișoara a plătit de la începutul anului și până astăzi peste 85 de milioane de lei pentru Colterm.

“Asta este o sumă pe care în mod normal primăria o plătea într-o iarnă întreagă înainte de 2020“, susține viceprimarul USR Ruben Lațcău.

Suma reprezintă tot costul pentru gigacalorie care a fost propus de societatea de termoficare și aprobat de Consiliul Local.

“Primăria, chiar dacă ar dori să achiziționeze certificate de CO2, nu ar putea să le achiziționeze pentru că primăria nu este poluator. Ce putem să facem este să dăm bani la Colterm. Chiar astăzi vor pleca probabil încă 8 milioane de lei înspre Colterm. Deci vom ajunge pâna la sfâșitul lunii martie la peste 90 milioane de lei și încă n-am ieșit din primul trimestru. Până la sfârșitul anului probabil vom ajunge din nou la o sumă uriașă de peste 200 de milioane de lei“, a declarat Ruben Lațcău.

Problema certificatelor verzi

“În toată această criză energetică în care și țările din vestul Europei anunță că repornesc centralele pe cărbune și exploatările miniere, vedem cu toții că această schemă de a forța producătorii industriali să devină ecologici prin achiziționarea certificatelor verzi, de fapt, nu funcționează. Nu ajută nici la investiții, nu ajută nici la retehnologizare, nu ajută nici la transformarea orașelor sau a producției de energie termică în energie verde. Cred că e nevoie aici ca guvernul și Comisia Europeană să se gândească ca în acest an, dat fiind tot contextul economico-politic care crează enorm de multe incertitudini, poate e mai important nu să plătim niște certificate pe o bursă speculativă, ci mai degrabă să folosim acești bani ca să investim în capacitățiile noastre de producție și să ne asigurăm că iarna viitoare, în cazul în care situația din Ucraina degenerează și nu vom mai avea gaz rusesc, România și Timișoara vor avea cu ce să se încălzească”, a mai precizat viceprimarul USR al Timișoarei.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole