Foc de voie. Polițiștii locali din Timișoara participă la ședințe intensive de tragere

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului de Intervenție Rapidă se perfecționează în gestionarea situațiilor conflictuale care pot apărea în teren.

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului de Intervenție Rapidă au început o amplă sesiune de pregătire profesională cu scopul perfecționării în gestionarea situațiilor conflictuale care pot apărea în teren și care nu pot fi soluționate întotdeauna prin dialog și negociere.

“Un număr de 20 de polițiști locali participă la ședințe intensive de pregătire, pentru însușirea și perfecționarea regulilor generale de intervenție și tactică poliţienească. În cadrul acestor ședințe de pregătire, polițiștii se antrenează și își dezvoltă deprinderile necesare folosirii armamentului din dotare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în condiţii cât mai apropiate de realitate, în condiții variate de efort susținut și stres. Prima ședință a fost susținută la Poligonul Tactical Expert, în baza unui parteneriat de colaborare încheiat între reprezentanții acestuia și Poliția Locală Timișoara. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă au intervenit și au luat măsuri, de la începutul anului, în 69 de situații care au necesitat prezența lor la fața locului“, se arată într-un comunicat de presă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole