Comunele Fibiș și Mașloc sunt primele din județul Timiș care își anunță oficial intenția de a fuziona, în urma inițiativei privind acordarea unui stimulent financiar pentru comasarea localităților.
Anunțul a fost făcut luni, în plenul Consiliul Județean Timiș, de către primarii celor două localități, Ionel Lupu (Mașloc) și Gheorghe Carcea (Fibiș).
Președintele PSD al CJ Timiș, Alfred Simonis, a declarat că demersul nu este unul simbolic, ci reprezintă un pas administrativ concret, care poate duce la o utilizare mai eficientă a fondurilor publice, la optimizarea aparatului administrativ și la creșterea capacității de atragere a fondurilor europene.
Potrivit acestuia, fuziunea ar putea genera economii de milioane de lei anual prin reducerea cheltuielilor administrative – un singur primar, un singur viceprimar, un singur Consiliu Local și eliminarea posturilor dublate. De asemenea, depășirea pragului de 2.000 de locuitori ar facilita accesul la finanțări europene și la programe inaccesibile comunelor foarte mici.
„Suntem primul Consiliu Județean din România care nu doar a susținut declarativ comasarea localităților, ci a venit cu o inițiativă concretă – acordarea de stimulente financiare din bugetul CJ Timiș pentru localitățile care decid să facă acest pas. Consider că Guvernul României ar trebui să dubleze acest stimulent, dacă ne dorim rezultate la nivel național”, a afirmat Simonis.
Procesul de unificare presupune parcurgerea tuturor etapelor legale, inclusiv organizarea unui referendum local. Cel mai probabil, consultarea populației va avea loc în toamna acestui an.
Vicepreședintele PNL al CJ Timiș, Alin Popoviciu, a subliniat că decizia celor două administrații, conduse de primari ai Partidul Național Liberal, demonstrează că interesul comunităților poate depăși diferențele politice.
„Prin reunirea resurselor și eficientizarea aparatului administrativ, noua unitate administrativ-teritorială va avea oportunități mai mari de a atrage finanțări și de a implementa proiecte importante pentru comunitate. În final, însă, cetățenii vor avea ultimul cuvânt”, a declarat Popoviciu.
Reprezentanții CJ Timiș consideră că inițiativa ar putea deveni un model pentru o reformă administrativă mai amplă, dacă va fi susținută la nivel național.
