Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat că echipa de fotbal Poli Timișoara nu ar trebui folosită în scop politic sau electoral, reacționând la aparițiile publice ale președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a afirmat în 5 februarie, în cadrul unei conferințe de presă, că echipa de fotbal Poli Timișoara nu ar trebui asociată cu promovarea politică, făcând referire la modul în care președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, se raportează public la club.
Edilul a spus că administrația locală sprijină clubul, însă consideră că acesta nu ar trebui folosit ca instrument de promovare politică.
„Pentru mine e foarte clar, Poli nu înseamnă politică. Și aș minți dacă aș spune că fiecare ieșire publică din partea celuilalt asociat la clubul Poli m-ar bucura”, a declarat Dominic Fritz.
Primarul a subliniat că Primăria Timișoara a sprijinit financiar clubul și a amintit investițiile în infrastructura sportivă.
„Eu aș vrea să susțin cu tot ceea ce pot acest club, succesul acestui club, cu infrastructură și cu finanțări nerambursabile. Anul trecut am dat aproape 500.000 de lei finanțare nerambursabilă clubului. Construim acest stadion, este cea mai mare investiție în sport pe care municipiul o face de după Revoluție și, bineînțeles, suntem și asociați în acest club”, a spus Fritz.
Edilul a adăugat că, în opinia sa, implicarea administrației trebuie să rămână una instituțională, fără a transforma clubul într-un instrument electoral.
„Ce nu aș vrea să fac este să folosesc acest club ca un mijloc de a mă promova pe mine, de a promova partidul meu sau altceva. De aceea nu veți găsi niciodată materiale promoționale cu sloganul meu de campanie pe un film în care vorbesc despre echipa Poli. Că sunt alții care abordează lucrurile așa, fiecare trebuie să aibă propria abordare. Eu v-am descris abordarea mea”, a mai declarat primarul Timișoarei.
