Dominic Fritz: peste 1.800 de artiști și operatori culturali sunt implicați în Capitala Culturală – data lansării oficiale 17-19 februarie 2023

Primarul Dominic Fritz a declarat în urma întâlnirii cu operatorii culturali și echipa curatorială Timișoara 2023 că data evenimentului oficial de lansare a Capitalei Culturale Europene: 17-19 februarie 2023.

“Evenimentele culturale premergătoare Capitalei Culturale au început deja. Anul acesta, prin Centrul de Proiecte Timișoara am încheiat contracte de finanțare cu sectorul cultural independent pentru evenimente culturale de aproape 11 milioane de lei. Această finanțare înseamnă: peste 1.800 de artiști și operatori culturali implicați, 55 de artiști în rezidențe, 329 de evenimente și producții locale, peste 1.300 de voluntari incluși în proiecte, precum și colaborări cu operatori și instituții din 26 de țări europene. Toată această mobilizare de forțe și de resurse trebuie să aibă un impact în comunitate. Să facă o schimbare în bine. Fiecare leu pe care îl investim în cultură trebuie să aducă o creștere a calității vieții pentru cât mai mulți membri ai comunității. Până atunci, urmează un program intens de promovare. Voi fi la București la o întâlnire cu peste 20 de ambasadori din țări ale Uniunii Europene și nu numai care doresc să contribuie la promovarea Timișoarei și a Capitalei Culturale în țările lor. Este un efort diplomatic fără precedent în istoria orașului nostru, pe măsura titlului european pe care îl deținem“, a spus Dominic Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole