Primarul Dominic Fritz a vizitat șantierul Muzeul Apei, pe care Aquatim în construiește la Uzina de la Urseni.
Investiția se ridică la 8 milioane de lei și va face pare din programul Capitalei Europene a Culturii de anul viitor.
“Uimitor de frumoasă este simplitatea patrimoniului industrial din Timișoara. Iar asta se vede și mai bine atunci când prin intervenții neinvazive, clădiri superbe sunt introduse în circuitul cultural și redate comunității. Asta se întâmplă la Uzina de Apă de la Urseni care peste câteva luni își va deschide porțile pentru vizitatori și turiști, transformată în Muzeul Apei. Lucrările sunt în toi, trei din clădirile vechii uzine – Grup Fântână nr 1, Stație Prefiltre, Stație Pompare – sunt refuncționalizate în spații muzeale, cu păstrarea utilajelor și instalațiilor de tratare a apei aflate în interior, care sunt perfect conservate. Se construiește un corp de clădire nou, unde va fi recepția vizitatorilor. Curtea viitorului muzeu este amenajată cu bazine decorative de apă statice sau interactive și exponate pentru copii“, a declarat Dominic Fritz.
Obiectivul va putea fi vizitat de turiștii care vor veni în Timișoara anul viitor.
“Este o investiție de circa 8 milioane de lei, 100% a Aquatim S.A., care de ani de zile se îngrijește impecabil de moștenirea arhitecturală a fostelor uzine de apă ale Timișoarei. La vizita de pe șantier am văzut că atunci când există voință și dragoste de oraș, ai ce să faci! Îi felicit pe directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, și pe echipa de acolo pentru eforturile lor de a scoate la lumină și a pune în valoare povestea istoriei noastre locale. Mă bucur că Muzeul Apei va fi unul din punctele de atracție a Capitalei Europene a Culturii. Pentru că va vorbi atât de frumos despre identitatea noastră culturală locală, despre oamenii care au crezut în potențialul Timișoarei și ne-au lăsat moștenirea de care astăzi suntem așa de mândri, a mai precizat primarul Timișoarei.