Dominic Fritz, despre măsurile Guvernului Ciolacu: se pregătește un jaf al banilor timișorenilor – avem un atac brutal asupra autonomiei locale

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a criticat ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind măsurile fiscale, el afirmând că aceasta reprezintă un atac brutal asupra autonomiei locale, atât fiscale, cât şi financiare.

Ordonanța de Urgență este un atac brutal asupra autonomiei locale, fiscale și financiare și se pregătește un jaf al banilor timișorenilor. Vor să ne forțeze să nu mai cheltuim bani pentru a ne rămâne un excedent, pe care apoi prin Fondul de Rezervă să-l distribuie discreționar pentru a acoperi alte găuri în Bugetul de Stat. Este un asalt fără precedent să fac un apel la toți primarii din țară să se opună acestor măsuri și fac un apel și la parlamentari să corecteze această ordonanță. Ca să aveți o idee ce înseamnă pentru Timișoara: noi nu mai putem să încheiem contracte noi și pe partea de investiții, asta înseamnă că nu putem să semnăm contractul cu câștigătorul concursului internațional de arhitectură pentru Piața Victoriei, nu putem să achiziționăm servicii de reparații pentru Sinagoga din Fabric care se va prăbuși în această iarnă dacă nu o reparăm, și o serie de alte proiecte pe car trebuie să le începe acum pentru a aplica anul viitor pentru fonduri europene. Ce nu înțelege Guvernul sau poate înțelege dar nu-i pasă, dar dacă oprim acum toate investițiile din bugetul local este o bombă cu cea pentru absorbția fondurilor europene în România în anii ce vin. Dacă nu putem acum să pornim anumite studii de fezabilitate, proiecte tehnice, documentații, pe care să le licităm și să le finalizăm în următoarele 6-9 luni, nu avem ce proiecte să depunem la anul. Asta înseamnă că toată România va întârzia pentru următorul ciclu de finanțare europeană. În Timișoara va mai fi afectat și mare parc din Ciarda Roșie de 12 hectare pe care trebuia să-l depune pe fonduri europene, alături de modernizarea Pieței Victoriei. Asta nu va mai fi posibil dacă acum nu ne mai putem apuca de documentație. Felul în care Guvernul a făcut această Ordonanță, în mare secret, fără să implice autoritățile locale, noi la Asociația Municipiilor am aflat de această ordonanță acum două zile, arată că nu au curajul să vorbească descris de consecințele grave din toată România. Fac apel la parlamentari să corecteze această ordonanță. Am discutat și cu alți primari, dar am observat o mare teamă din partea primarilor care fac parte din partidele aflate la guvernare de a ieși în public, dar în privat există discuții aprinse. Revolta este mare, dar din păcate nu este publică și de aceea m-am hotărât să ies eu. Nu știu nici varianta finală a ordonanței deoarece am înțeles că azi dimineață s-au mai făcut amendamente, iar multe prevederi sunt interpretative. În privința Capitalei Culturale nu știm dacă avem excepție, eu am vorbit cu președintele camerei Deputaților, Alfred Simonis, care m-a asigurat că totul va fi în regulă, dar ultima variantă văzută de mine a Ordonanței nu a cuprins această excepție, însă sper că a fost printre amendamentele votate“, a spus Dominic Fritz, într-o declarație de presă.

Dominic Fritz a explicat că multe firme ar putea intra chiar în faliment din cauza faptului că nu mai pot fi plătite lucrări executate.

Ordonanța ne permite să plătim facturile doar în limita mediei din ultimele 10 luni, iar ce s-a lucrat în vară de exemplu, abia acum intră facturile, și este și asta o mare problemă și predicția mea este că vom vedea mai multe firme care vor intra în faliment în toată țara. Noi așteptăm facturi foarte mari pentru toate proiectele noastre mari, de exemplu Cetății și Stan Vidrighin nu sunt încă pe fonduri europene, deci nu sunt exceptate și va trebui să facem o analiză, cât vom putea plăti. Nu s-au respectat nici măcar termenele de consultare cu Asociația Municipiilor, am avut undeva la sub 12 ore să dăm un punct de vedere“, a mai precizat Dominic Fritz.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat vineri că în şedinţa de Guvern vor aproba o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar. ”Am spus de la bun început că statul trebuie să fie primul care face economii”, a arătat premierul, el precizând că actul normativ ”nu se aplică pentru cheltuielile cu medicamentele şi materialele sanitare, cu serviciile medicale, pentru cheltuielile cu acţiuni şi programe de sănătate, precum şi în cazul cheltuielilor aferente unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar şi nici în cazul proiectelor finanţate din fonduri europene.

Astăzi, aprobăm o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar asumat prin Programul de Convergenţă. Am spus de la bun început că statul trebuie să fie primul care face economii. De aceea, limităm şi reducem cheltuielile bugetare până la sfârşitul acestui an. Trebuie să ţinem deficitul sub control şi să nu punem în pericol fondurile europene sau PNRR-ul”, a spus premierul în deschiderea şedinţei de Guvern. Şeful Executivului a precizat că ”actul normativ ”nu se aplică pentru cheltuielile cu medicamentele şi materialele sanitare, cu serviciile medicale, pentru cheltuielile cu acţiuni şi programe de sănătate, precum şi în cazul cheltuielilor aferente unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar”. ”De asemenea, limitările nu se aplică în cazul proiectelor finanţate din fonduri europene. Pentru finalizarea acestora, Guvernul va face alocări din Fondul de rezervă”, a mai arătat Ciolacu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole