Dominic Fritz: consilierii locali PNL s-au opus să construim o grădiniță – nu au votat ca să nu câștige primarul Fritz – Timișoara s-a săturat de aceste manevre politice

Consiliul Local Timișoara urmau să dezbată și să aprobe într-o ședință de plen de marți un proiect de hotărâre care prevedea cumpărarea de către primărie cu aproximativ 400.000 de lei a unei cote părți dintr-o clădire.

Este vorba despre o clădire din Piața Traian, de pe strada 3 August 1919 nr.25, așa cum puteți citi în Proiectul de Hotărâre.

Proiectul a căzut la vot, deși imobilul urma să fie folosit pentru construirea unei grădinițe.

Clădirea asta care stă să pice, din Piața Traian, ar fi putut să fie în viitorul apropiat o cochetă grădiniță. Nu s-a putut, pentru că astăzi consilierii locali PNL s-au opus să o cumpărăm. Aveam nevoie de 18 voturi să salvăm clădirea monument istoric și să o redăm comunității. Noi suntem proprietari pe clădire dar doar pe o cotă de 7/9, adică nu suntem proprietari deplini. Acum, celălalt proprietar vrea să vândă cota lui, ceea ce însemnă că noi în sfârșit putem să devenim proprietari pe 100% și să și facem investiții. Pentru asta există un drept de preemțiune al orașului, adică noi putem să ridicăm mâna și să spune, nu vindeți, dați-ne nouă la prețul cerut. Prețul este de doar 400.000 de lei, dar din păcate nu am avut o majoritate în Consiliul Local, deoarece consilierii de la PNL au refuzat să voteze. Noi am putea să facem o grădiniță aici, deoarece 200 de metri mai departe de această clădire este o grădiniță în care stăm cu chirie, iar aici avem o clădire în care am putea să investim, dar care acum se prăbușește doar pentru că unii fac jocuri politice. Timișoara s-a săturat de aceste manevre politice, de cinismul PNL care nu a votat acest proiect doar ca să  nu câștige primarul Fritz, dar de fapt pierde Timișoara“, a spus Dominic Fritz, într-o declarație video pe care o puteți urmări AICI.

Proiectul avea și acordul proprietarului de a vinde primăriei cota de 2/9 de pe care o deține.

Adresa doamnei BUGA VIORICA nr.MTM2023-023538/01.11.2023, completată de MTM2023-023831/03.112023,  MTM2023-27418/06.12.2023 și MTM 2024-020247/09.05.2024 în calitate de proprietară a cotei de 2/9 din imobilul situat în Timișoara, strada 3 August 1919 nr.25, care solicită Primăriei Municipiului Timișoara să-și exprime dreptul de preemțiune la intenția de înstrăinare la prețul de 400.000 lei“, se arată în proiectul de hotărâre.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole