Consilierul local Raul Ambruș, liderul Partidului Liberal Timiș: Alin Nica și Dănuț Groza sunt două pete negre pe obrazul liberalilor din Timiș – girează un spectacol grotesc care arată dezintegrarea unei puteri abuzive

Consilierul local Raul Ambruș a reacționat pe pagina de Facto la recentele scandaluri care au loc în PNL Timiș, partid care l-a exclus din rândurile sale după ce a câștigat președinția PNL Timișoara în 2021 dar alegerile au fost anulate de către șeful PNL Timiș, Alin Nica și secretarul general Dănuț Groza pentru a-l instala în funcție pe actualul viceprimar Cosmin Tabără.

Raul Ambruș consideră că Alin Nica și Dănuț Groza sunt două pete negre pe obrazul liberalilor din Timiș și nimic nu le dă dreptul să vorbească despre democrație sau abuzuri, deoarece timp de patru ani au promovat numai circ și scandal.

Când semeni vânt culegi furtună. Situația din PNL Timiș este cea pe care o vedeți cu toții. Spectacolul grotesc de la sediul partidului de astăzi arată dezintegrarea unei puteri abuzive care a preluat controlul filialei imediat după alegerile locale din 2020.  Alin Nica astăzi invocă libertatea de expresie și democrația? Alin Nica și echipa sa sunt cei care au promovat furtul de la alegerile din Timișoara din 2021. Alin Nica și echipa sa sunt cei care se judecă cu ziariștii,. Alin Nica și echipa sa sunt cei care au exclus membri din partid pentru că au avut curajul să spună public ce se întâmplă în interior. Alin Nica și echipa sa au încălcat grosolan statutul în mod repetat. Alin Nica și Dănuț Groza sunt doi oameni abuzivi și nocivi, care folosesc primarii drept “mineri“ deoarece nu doresc să respecte deciziile politice. Exact la fel au procedat la Timișoara când au anulat alegerile deoarece nu le-a convenit că eu am câștigat“, a scris Raul Ambruș.

După excluderea din PNL Timiș, consiliul local Raul Ambruș a fondat Platforma Liberal Conservatoare care acum câteva luni a devenit Partidul Liberal Timiș.

Cum poți să spui că ești liberal și iubești partidul când ameninți că rupi partidul dacă nu se face cum vrei tu? Partidul Liberal Timiș pe care astăzi îl conduc s-a născut tocmai din cauza abuzurilor săvârșite de Alin Nica și Dănuț Groza pentru a-și instalat la Timișoara o marionetă, pe viceprimarul Cosmin Tabără, care astăzi amenință că va candida independent cu unicul scop de a scădea șansele candidatului PNL la câștigarea Primăriei Timișoara. Alin Nica și Dănuț Groza sunt două pete negre pe obrazul liberalilor din Timiș“, a mai precizat Raul Ambruș

Recomandările noastre

Cele mai citite articole