Primarul Dominic Fritz a dat ordinul de începere a contractului „Servicii de proiectare (faza DALI + PT) și asistență tehnică din partea proiectantului, în vederea realizării obiectivului de investiție «Reparații capitale imobil str. Ștefan cel Mare nr. 34»”.
Este prima clădire istorică de apartamente aparținând în totalitate municipalității timișorene care va intra în reabilitare.
Se pregătește și reabilitarea altor două clădiri istorice, aflate pe aceeași stradă, care sunt în proprietatea municipalității.
Lucrările de reabilitare vor respecta caracterul istoric al clădirii şi al întregii zone în scopul de a îi pune în valoare potenţialul, identitatea şi substanţa originală. Intervenţiile la faţade și acoperiș vor fi executate unitar, respectându-se arhitectura existentă. Toate elementele de detalii arhitecturale valoroase, inclusiv accesorii existente vor fi restaurate sau refăcute identic pe bază documentară. Cromatica faţadelor va păstra caracterul tradiţional.
Strada Ștefan cel Mare este, de asemenea, inclusă în proiectul de regenerare a zonei Traian, unde patru piețe și 12 străzi vor fi reabilitate.
Licitația a fost câștigată de firma Bau Proiect SRL, cu o ofertă de 62.500 de lei fără TVA. Firma are la dispoziție 6 luni pentru a preda DALI și PT. Asistența tehnică va fi asigurată până la finalizarea lucrărilor de reabilitare.
În proprietatea Primăriei Municipiului Timișoara se mai află și imobilele istorice de pe aceeași stradă, situate la numerele 30 și 32. Și acestea urmează să fie incluse într-un program de reabilitare.