CJ Timiș mai așteaptă puțin până se retrage din proiectul turistic de pe Muntele Semenic. A format o comisie de oportunitate

Consilierii județeni din Timiș au decis, astăzi, într-o ședință extraordinară de plen, formarea unei comisii compusă din consilieri județeni de la toate partidele și trei reprezentanți ai aparatului executiv care va analiza cât de oportună este retragerea Consiliului Județean Timiș din societatea Schilift.

Comisia a fost constituită prin votul consilierilor și va avea 30 de zile la dispoziție să vină cu o concluzie care, nu va fi obligatorie de pus în practică de plen, potrivit liderului grupului USR, consilierul județean Raul Olajos.

“Ieșirea în urma unei investiții trecute trebuie să aibă o justificare bugetară, adică să înțelegem de ce ieșim acum, brusc și pe repede înainte, dintr-un proiect în care Consiliul Județean a avut un anumit rol. Analizăm oportunitatea acestei cesiuni și dacă există altă variantă de a susține proiecte comune cu CJ Caraș-Severin“, a spus Raul Olajos.

Societatea Schilift a fost înființată în anul 2006 și are ca acționari consiliile județene din Timiș și Caraș Severin și consiliul local al comunei Văliug.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole