CJ Timiș e incapabil să finalizeze extinderile de la Moșnița și Dumbrăvița, dar Alin Nica visează la construcția unei zone cargo la Aeroportul Timișoara

Șeful CJ Timiș, Alin Nica, cercetat de Agenția Națională de Integritate pentru conflict de interese în mai multe spețe, este plecat în această perioadă într-o delegație la Dubai.

Lăsând la o parte momentul acestei deplasări, total importună având în vedere situația din Ucraina, dar și relatările despre ce se întâmplă în realitate în cadrul acestei vizite, Alin Nica ține să prostească încă o dată opinia publică.

Acesta susține din Dubai, într-o postarea pe Facebook de astăzi, nici mai mult, nici mai puțin, într-un mod deja penibil, că a găsit investitor pentru construcția unei zone cargo la Aeroportul Timișoara.

Susținerea este o nouă jignire adusă timișenilor, în condițiile în care administrația condusă de Alin Nica nu a reușit să finalizeze extinderile la patru benzi de la Moșnița sau Dumbrăvița.

Mai mult, acesta, având investitorul deja la ușa CJ Timiș, a găsit deja și un vinovat pentru situația în care investiția nu se va realiza. Vinovatul este ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care fie vorba între noi, merită să fie luat peste picior de un asemenea “ țărănuș de doi lei“ precum Alin Nica.

“Astăzi, în cadrul deplasării la Expo Dubai, am discutat cu Anyian Kutty despre construcția unei zone cargo la Aeroportul Timișoara. Directorul executiv de la compania Clarion este foarte interesat de proiectul pe care i l-am prezentat, astfel că și-a arătat disponibilitatea să ne viziteze până la sfârșitul lunii martie. Partea dificilă în astfel de acțiuni de diplomație economică este să explici unor oameni hotărâți și dornici să se implice că, în România, legislația te poate încurca în loc să te ajute, iar colaborarea între instituții nu e tocmai punctul forte al țării noastre. Din punct de vedere al investitorului străin, dacă azi ai luat decizia, în câteva săptămâni bagi excavatorul în teren. Consiliul Județean Timiș încă așteaptă Hotărârea Guvernului pentru trecerea din proprietatea publică a Statului Român şi administrarea Ministerului Transporturilor în proprietatea publică a judeţului Timiş a 46 hectare de teren pentru realizarea centrului intermodal de transport. M-ar bucura mai mult interes pe această temă din partea ministrului Transporturilor, mai ales că este timișorean. M-am așteptat să știe situația de acasă și să înțeleagă oportunitatea unui astfel de proiect.Este binecunoscut faptul că, la nivel cargo, Timişoara se situează pe unul dintre principalele culoare de zbor care fac legătura dintre Asia Centrală și Europa. Avantajele de tip geografic, actualul context geopolitic, alături de potenţialul infrastructurii şi situaţia economică ar putea facilita crearea unui pol euroregional și european de alimentare intermodal de marfă. Timișoara nu are voie să rateze o asemenea șansă. Consiliul Județean Timiș și-a făcut treaba și a atras investitori, rămâne de văzut dacă și Bucureștiul își face partea sau interesele județului nostru vor fi puse la coada listei de priorități“, a scris Alin Nica pe Facebook.

Reacție la deplasarea în Dubai nu a avut decât PSD Timiș, însă nicio persoană fizică din partid nu a suflat o vorbă, la fel ca la USR, care în delegația la Dubai îl are “infiltrat“ pe liderul de grup Raul Olajos.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole