În urma demersurilor făcute de Primăria Șag, centrul de vaccinare din comună a fost reactivat.
Potrivit primarului Flavius Roșu cetățenii se pot imuniza din 4 octombrie.
“Având in vedere demersul nostru cauzat de creșterea incidentei ratei de infectare cu Covid care a fost aprobat de factorii de decizie de la nivel județean, începând cu data de 4 octombrie 2021, Centrul de Vaccinare din Șag își reia activitatea, pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc sa își administreze vaccinul Pfizer. Programul centrului va fi in zilele de luni/miercuri/ sâmbătă intre orele 14-20, la Căminul Cultural din strada a VIII-a nr 13-15. Începând de luni, programările se fac la numărul de tel : (0731) 230 298. E important sa facem eforturi pentru a evita masuri mai drastice, care pot avea consecințe neplăcute în activitatea comunității, dar si pentru a securiza starea de sănătate a locuitorilor“, spune Flavius Roșu.
Ieri, rata de infectare în Șag era de 7,12 la mia de locuitori, și s-au înregistrat șase cazuri noi.