Bugetul Timișoarei pe 2023 a fost aprobat – 2,36 miliarde de lei are la dispoziție primăria pentru trei direcții strategice

Consiliul Local s-a întrunit din nou astăzi într-o ședință extraordinară de plen pentru votarea bugetului Timișoarei pe anul 2023 după ce săptămâna trecută proiectul de hotărâre a fost retras de pe ordinea de zi care urmare a acuzelor care au fost lansate spre conducerea primăriei în privința lipsei de transparență.

De data acesta lucrurile au mers pe repede înainte, fără vociferări din partea celor 24 de consilierile prezenți, care au votat în unanimitate.

Mă bucur că la votul pentru bugetul local, Consiliul Local a pus interesele Timișoarei deasupra diferențelor politice și le mulțumesc consilierilor locali din toate partidele pentru votul dat. Nu a fost un buget ușor de făcut pentru că sunt mai multe elemente de context național și local, care pun presiune pe bugetul local. Avem inflația în creștere, costurile cu energia tot mai greu de anticipat, dar și angajamentele pe care le avem de îndeplinit anul acesta când Timișoara este Capitală Europeană a Culturii. De aceea, am venit cu o propunere echilibrată de buget, care are la bază trei direcții strategice: continuitatea serviciilor de interes public, cum este încălzirea centralizată și transportul în comun, continuarea și finalizarea investițiilor din fonduri europene și finanțarea programului cultural al Timișoarei 2023”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

Bugetul local prevede o alocare de 1,09 miliarde de lei pentru cheltuielile de funcționare a orașului, unde sunt incluse costuri precum reparațiile la străzi și trotuare, curățenia pe domeniul public, îngrijirea spațiilor verzi, reparații la școli, grădinițe și spitale, dar și finanțarea instituțiilor de cultură.

Cheltuielile de dezvoltare sunt de 1,27 miliarde de lei. Banii alocați aici vor fi cheltuiți pentru continuarea și finalizarea investițiilor din oraș, ca de exemplu marile lucrări de infrastructură de pe Bogdăneștilor, Cetății, Vidrighin, Solventul, investițiile de la Clinicile Balneo și ORL, noul centru de recuperare pulmonară de la Victor Babeș, finalizarea campusului Lenau și continuarea lucrărilor de extindere și modernizare a mai multor școli din oraș, finalizarea infrastructurii culturale, ca de exemplu cinematografele Dacia, Timiș, Studio sau Turnul de Apă din Iosefin.

Este preconizată o creștere a veniturilor din cote defalcate din impozitul pe venit de 13,6%, în comparație cu anul 2022, care se reflectă în 82 milioane de lei în plus la bugetul local. Impozitele locale nu au crescut, singura actualizare fiind cea cerută de codul fiscal, respectiv indexarea la inflația aferentă anului 2021. Astfel, prin impozitele locale (pe clădiri, terenuri și autovehicule) vor veni la buget 5 milioane lei în plus față de anul trecut.

Anul 2023 este ultimul an în care pot fi finalizate proiectele pe fonduri europene din Programul Operațional Regional 2014-2020. În acest sens sunt estimate creșteri de venituri din absorbția de fonduri europene de 115 milioane de lei în comparație cu anul 2022.

Pentru funcționarea serviciilor de încălzire sunt alocate 165 milioane de lei la Colterm, comparativ cu 120 milioane de lei în anul 2022, fonduri pentru plata cheltuielile curente – gaz, cărbuni, dar și din care să poată compania Colterm să achiziționeze certificatele verzi aferente anului precedent. Pentru continuitatea serviciilor de transport public sunt alocate 115 milioane de lei, comparativ cu 80 milioane de lei în anul 2022, fonduri care reflectă creșterile costurilor de funcționare, respectiv carburanți și curent. Pentru iluminatul public sunt prevăzute 24 milioane de lei, comparativ cu 10 milioane de lei care au fost plătiți în anul 2022, fiind un exemplu al creșterii costurilor pentru utilități și care ridică odată cu ele și costurile de funcționare pentru toate unitățile subordonate Municipiului Timișoara. Alte creșteri pentru funcționare: 8,9 milioane lei pentru asigurările sociale, pentru a-i sprijini pe cei mai afectați de efectele inflației, precum și o creștere de 7,8 milioane lei rate și dobânzi aferente creditelor municipiului (credit KfW în 2011, credit MFP în 2015, emisiuni de obligațiuni municipale 2006-2008 refinanțate prin BCR în 2020 și credit BERD în 2021).

Anul acesta Timișoara va oferi întregii Românii și Europe un program cultural de excepție. În total, Primăria va aloca 186,7 milioane de lei pentru finanțarea proiectului Capitală Europeană a Culturii, finanțarea instituțiilor de cultură și investiții în infrastructura culturală”, a transmis Primăria Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole