Timiș: buget record pentru comuna Șag în 2026 – peste 72 de milioane de lei din care peste 53 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile atrase pentru proiecte de dezvoltare

Primarul PSD al comunei Șag, Flavius Roșu, a anunțat propunerea de buget pentru anul 2026, care depășește nivelul record din anul precedent.

Potrivit edilului, bugetul estimat ajunge la 72.772.650 de lei, din care 53.669.000 de lei reprezintă fonduri nerambursabile atrase pentru proiecte de dezvoltare.

Deși anul trecut anunțam că avem cel mai mare buget din istoria comunei Șag, iată că anul acesta preocuparea noastră de a atrage cât mai multe fonduri […] a făcut să crească bugetul anual”, a transmis primarul.

Cea mai mare parte a bugetului este direcționată către investiții, care reprezintă 81,77% din total. Restul fondurilor sunt împărțite între cheltuieli de funcționare (8,30%), sănătate și asistență socială (4,37%), învățământ (2,33%), sport (1,67%), cultură (0,92%) și ordine publică (0,64%).

Administrația locală anunță investiții majore în infrastructură, educație, sănătate și sport, multe dintre proiecte fiind deja în derulare sau în curs de implementare, cu termen de finalizare estimat pentru anul viitor.

Proiectul de buget este în consultare publică, iar cei interesați pot trimite sugestii până în data de 30 aprilie 2026, ora 08:00, fie la registratura primăriei, fie online.

Timiș: în plină campanie de “reducere“ a cheltuielilor a fost aprobată o indemnizație de 2.000 de lei net pentru administratorii noii societăți de salubrizare a Consiliului Județean – stabilirea organigramei a fost amânată

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, într-o ședință extraordinară de plen, proiectul de hotărâre privind aprobarea contractelor-cadru de mandat pentru administratorii societății ECO SERV TIMIȘ S.R.L. și pentru reprezentantul județului…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole