Bombele sexy iau cu asalt Consiliul Județean – vicepreședintele PNL Alin Popoviciu și-a stabilit consilierii personali – sinecuri date primarilor și noilor “băieți și fete de pe sate“  

Noua conducere a CJ Timiș are dreptul conform legii la mai mulți consilieri personali.

Președintele instituției are 4 consilieri personali, printre care va fi și un șef de cabinet, iar vicepreședinții vor avea câte doi consilieri personali.  

Noul președinte PSD al Consiliul Județean Timiș, Alfred Simonis, care a preluat oficial mandatul, la începutul săptămânii trecute, și-a format deja echipa de consilieri personali, iar primii aleși sunt fostul primar liberal al Timișoarei, Nicolae Robu, și fostul șef al USR Timiș, Cristian Moș, care a deținut funcția de vicepreședinte al CJ Timiș, în mandatul recent încheiat, așa cum puteți citi AICI.

A treia numire drept consilier personal, de fapt director de cabinet, este Vanesa Opriș, o veșnic tânără palidă, lipsită de orice anvergură, fără o meserie bine conturată, adunătoare de diverse sinecuri, care anterior i-a “slujit“, din postura de secretară, cu credință, pe fosta prefectă Eva Andreaș și actualul prefect Mihai Ritivoiu, zis și “Mișu Instalatoru“.

Potrivit unor infirmații neoficiale, vehiculate de media locală, al patrulea consilier personal al șefului CJ Timiș, Alfred Simonis, ar putea fi Simona Neumann, fostă directoare a capitalei Culturale Europene, o antiFritz-istă notorie, la cel ca ceilalți consilieri personali de mai sus.  

Pentru a nu se lăsa mai prejos, noul vicepreședinte PSD al CJ Timiș, anostul Alexandru Iovescu, și-a tras și el repede doi consilieri, probabil prăbușit deja de propria-i importanță.

Unul dintre ei este Bogdan Berceanu, patronul publicației Ediția de Timiș, care anterior a fost consilier personal al fostului șef al CJ Timiș, Călin Dobra, și este de mare mirare de ce noul primar al Lugojului nu și-a luat omul cu el în noul post, ci l-a predat către fosta echipă politică din PSD cu care era în concurență. Să fie un cal troian sau ceva scârțâie în echipa lugojeanului. Bogdan Berceanu nu este ziarist, ci doar patron, fiind de meserie avocat nepracticant, deci politruc.

Al doilea consilier personal al lui Alexandru Iovescu este o adevărată “bombă“ politică, fostul primar incompatibil al comunei Șandra, despre care redacția noastră a mai scris AICI, un “dinozaur“ care reprezintă tot ce este mai rău în viața politică. Și-a impus fiul primar al comunei pe care a condus-o deoarece nu a mai putut candida fiind găsit incompatibil, și-a angajat fiica  într-o sinecură la București într-o agenție guvernamentală, deși “săraca“ nici cum o cheamă nu știe bine și a fost ținta unui scandal național la angajare. Într-un cuvânt un individ nefrecventabil.

Miercuri, pe site-ul Consiliul Județean au fost publicați și consilierii personali ai vicepreședintelui PNL al CJ Timiș, Alin Popoviciu, deși acesta nu a făcut niciun anunț în acest sens.

Aceștia sunt doi tineri, Nathalie Postelnicu și Cătălin-Florin Cheaua.

Coincidență sa nu, Nathalie Postelnicu este fiica primarului PNL din Jimbolia, Darius Postelnicu, o bombă sexy care se poate integra perfect la Consiliul Județean pentru că poate face echipă cu deja celebra consiliera sexy a lui Alin Nica, despre care puteți citi AICI, devenită între timp și “asistenta“ conducerii PSD a CJ Timiș.

La rândul său, Cătălin-Florin Cheaua, este fiul primarului PNL din Satchinez, Florin Cheaua, care a studiat la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara și probabil poate să-l ajute pe noul  vicepreședinte al CJ Timiș, Alin Popoviciu, la noua sa îndeletnicire, oieritul, așa cum demonstrează într-o poză recentă postată pe pagina sa Facebook, îmbrăcat într-o blană de oaie, ca un păstor.

Ne întrebăm dacă pentru Alin Popoviciu e valabilă și zicea cu “lupul îmbrăcat cu piele de oaie“.

Contactat de Buletin de Timișoara în scris pentru un punct de vedere privind numirile, Alin Popoviciu nu a răspuns solicitării redacției noastre.  

Recomandările noastre

Cele mai citite articole