Polițiștii Biroului Rutier Timișoara și cei ai celor 5 secții urbane din municipiu, împreună cu polițiști locali și reprezentanți ai Registrului Auto Român au acționat joi, 21 iulie, în intervalul orar 18:00-21:00, în sistem integrat în vederea verificării stării tehnice a autovehiculelor.
Polițiștii au legitimat 193 de persoane și au controlat 146 de autovehicule. Au fost efectuate 104 testări cu aparatul etilotest și 70 cu aparatul drugtest.
„În urma activităților efectuate, polițiștii au aplicat 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.734 de lei, pentru nerespectarea prevederilor rutiere, conform O.U.G. 195/2002R și 3 sancțiuni pentru nerespecatrea prevederilor Legii 61/1991, în valoare de 1.500 de lei”, transmite IPJ Timiș.
Au fost aplicate 6 sancțiuni bicicliștilor și 11 motocicliștilor.
În urma controalelor efectuate, polițiștii au retras 20 de certificate de înmatriculare ca urmare a defecțiunilor constatate privitoare la starea tehnică a autovehiculelor.
Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere, dintre care unul pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.