Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universitatea de Vest din Timișoara organizează joi, 21 mai 2026, de la ora 19:00, concertul „IN CONCERTO – Concertul Absolvenților FMT”, eveniment inclus în cadrul ediției aniversare cu numărul 50 a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”.
Concertul va avea loc în Sala Capitol a Filarmonica Banatul Timișoara și va aduce pe scenă Orchestra Simfonică a Facultății de Muzică și Teatru, alături de tinerii soliști David Ardelean, Tabea Bebeșelea, Natanael Caraman, Andreea Corîci, Cristina Gălescu, Elisa-Elena Gheorghe, Estera Gherasim, Ada-Petra Mîrza și Rebeca Pricopi.
Potrivit reprezentanților facultății, evenimentul marchează atât absolvirea unei noi generații de artiști, cât și Ziua UVT, fiind gândit ca o celebrare a excelenței academice și artistice.
„In Concerto este o sărbătoare a muzicii, a excelenței, a tinereții”, a transmis conf. univ. dr. Cătălina Ancuța, decanul Facultății de Muzică și Teatru, care a subliniat și colaborarea cu Filarmonica Banatul și sprijinul conducerii UVT pentru promovarea culturii și a tinerilor artiști.
Programul serii include lucrări semnate de compozitori precum Mozart, Verdi, Puccini, Bizet, Sibelius, Grieg sau Pergolesi, interpretate de absolvenții specializărilor canto și instrumente, sub bagheta dirijorului Christian Câșleanu.
Biletele pentru concert pot fi achiziționate online.
