Timișoara: centru de pregătire și examinare Cambridge se extinde – peste 25.000 de elevi au obținut până acum certificate Cambridge prin intermediul acestui centru

Un centru de pregătire pentru examene Cambridge English își extinde activitatea în Timișoara și lansează înscrierile pentru cursuri dedicate tuturor nivelurilor, de la începători până la avansați.

Noul centru oferă un parcurs educațional complet, care include evaluarea inițială a nivelului, integrarea în grupe potrivite și pregătirea pentru obținerea certificărilor internaționale, de la Pre-A1 Starters până la C2 Proficiency. Sistemul este deja implementat în mai multe orașe din țară, precum București, Iași, Cluj, Suceava și Botoșani, iar la nivel național, centrul lucrează anual cu peste 6.000 de cursanți.

Potrivit reprezentanților, peste 25.000 de elevi au obținut până acum certificate Cambridge prin intermediul acestui centru, care este desemnat de șase ani consecutiv „Gold Preparation Centre” de către Cambridge Assessment English. De asemenea, acesta se numără printre puținele centre din România autorizate să organizeze examene Cambridge pentru toate nivelurile.

Dr. Darren Perrett, Senior Partnerships Manager la Cambridge University Press & Assessment, a subliniat importanța unui parcurs educațional coerent, susținut de profesori bine pregătiți și materiale oficiale.

La rândul său, Ruxandra Bucevschi a precizat că accentul este pus pe dezvoltarea fiecărui elev, de la evaluare până la susținerea examenului, într-un cadru organizat și predictibil.

Cursurile vor avea loc săptămânal, la sediul din zona Torontalului (Piața Consiliului Europei nr. 1), iar înscrierea începe cu o evaluare a nivelului de limba engleză pentru copiii peste 8 ani sau cu participarea la o oră demonstrativă pentru cei mai mici.

În paralel, centrul va funcționa și ca unitate autorizată de examinare Cambridge, oferind posibilitatea susținerii certificărilor atât în format clasic, cât și digital. Recent, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria”, a fost organizată prima sesiune de examene Cambridge Young Learners în format digital.

Timișoara: bani pentru olimpiadele școlare naționale găzduite în oraș – Primăria alocă circa 200.000 de lei din bugetul local pentru olimpiadele de Religie, de Limbi Materne Slave, de Matematică pentru Liceele Maghiare din Europa și cea de Științele Pământului

Primăria Municipiului Timișoara va aloca aproape 200.000 de lei din bugetul local pentru organizarea etapelor naționale ale olimpiadelor școlare găzduite în oraș. Fondurile sunt destinate acoperirii cheltuielilor de cazare, masă,…

Timișoara: anul universitar se deschide la Universitatea de Vest cu concerte până la 3 dimineața desfășurate pe trei scene “vândute“ drept “evenimente culturale“ – ritmuri electrice, acustice, rock, hip-hop, electro – pentru un început de an universitar ca la carte

La UVT, anul universitar 2024-2025 se deschide prin ”evenimente culturale” deschise întregii comunități. Momentul de vârf al Săptămânii de inițiere „Bun venit la UVT” se va desfășura la finalul acestei…

Recomandările noastre