Polițiștii au descoperit arme cu aer comprimat, muniție, 203 articole pirotehnice și două trofee de căprior în urma a trei percheziții domiciliare efectuate în Petroșani și Lupeni. Două persoane sunt cercetate în două dosare penale privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor și deținerea fără drept de articole pirotehnice.
Perchezițiile au avut loc miercuri, 4 noiembrie, în cadrul Operațiunii „JUPITER”. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara, sprijiniți de colegii din cadrul Polițiilor Municipiilor Petroșani și Lupeni, au pus în executare două mandate în Petroșani și unul în Lupeni.
În urma verificărilor, au fost ridicate o pușcă lungă cu aer comprimat și două cutii cu proiectile metalice, două pistoale cu aer comprimat și muniția aferentă, precum și un revolver cu aer comprimat.
Polițiștii au mai găsit recipiente și pungi cu proiectile sferice din metal, cauciuc și sticlă, 203 articole pirotehnice din categoria P1, de tip emițătoare de sunet (petarde), precum și două trofee de căprior.
Bunurile au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor. Ancheta este desfășurată sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.
