Un cetățean austriac a fost transportat la spital după ce a suferit o fractură deschisă la un picior în urma unui accident de motocross produs în Masivul Semenic. Intervenția de salvare a avut loc într-o zonă greu accesibilă.
Jandarmii din cadrul Postului Montan Văliug au intervenit duminică, 31 mai, pentru acordarea primului ajutor unui cetățean austriac implicat într-un accident de motocicletă produs într-o zonă greu accesibilă din arealul natural al Masivului Semenic.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, intervenția a fost declanșată în urma unui apel la numărul unic de urgență 112. Ajunși la locul indicat, jandarmii au identificat victima, un motociclist care suferise o fractură deschisă la nivelul membrului inferior în urma unui accident cu motocrossul.
Până la sosirea echipajului SMURD, jandarmii montani au acordat primul ajutor și au monitorizat permanent starea bărbatului, asigurând totodată măsurile necesare pentru protejarea acestuia.
După sosirea echipajului medical, salvatorii au sprijinit personalul SMURD în imobilizarea victimei și transportul acesteia pe o distanță de aproximativ 250 de metri, din zona accidentului până la ambulanță, traseul fiind unul dificil de parcurs.
Motociclistul a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Reprezentanții Jandarmeriei Caraș-Severin recomandă turiștilor și participanților la activități recreative desfășurate în zone montane să manifeste prudență și să solicite sprijin prin apel la 112 ori de câte ori situația o impune.
