Polițiștii din Timiș au împărțit șoferilor jucării de pluş, în scop educativ

În data de 16 decembrie 2021, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Timiș şi Biroului Rutier Timișoara au desfăşurat o activitate informativ – preventivă, în cadrul campaniei naţionale de informare a participanţilor la traficul rutier, iniţiată de Poliţia Română .

“Activitatea a avut ca scop educaţia rutieră, pentru menţinerea unui climat de siguranţă rutieră pe drumurile publice şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Poliţiştii au transmis recomandări participanţilor la traficul rutier, fiindu-le totodată distribuite pixuri, insigne, stikere reflectorizante, autocolante auto, jucării de pluş.         Recomandăm tuturor conducătorilor de vehicule să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren şi să nu conducă vehicule dacă au consumat băuturi alcoolice ori alte substanţe. Pietonilor le recomandăm să manifeste vigilenţă când se angajează în traversarea drumului public“, se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.

Recomandări ale polițiștilor timișeni pentru conducătorii auto, în sezonul rece:

În condiţiile producerii unor fenomene ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere (lapoviţă, ninsoare sau vânt puternic), Inspectoratul de Poliție Județean Timiș recomandă, atât conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor:

Manifestaţi prudenţă în trafic, circulaţi  cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere şi  adoptaţi o manieră preventivă de condus.

Echipați autovehiculul cu anvelope corespunzătoare anotimpului rece. Este obligatorie echiparea vehiculelor cu anvelope de iarnă când se circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Evitați acționarea bruscă a mecanismelor de direcție și frânare și folosiți cu precădere frâna de motor.

Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil umed, acoperit cu polei, zăpadă sau gheaţă).

Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi, sau 50 km/h în afara acestora, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole