Timiș: tânăr reținut pentru distrugere și încălcarea ordinului de protecție în Variaș – are obligația de a păstra o distanță de 500 de metri față de tatăl său

Polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Periam, cu sprijinul Formațiunii de Investigații Criminale a Poliției Orașului Sânnicolau Mare, au reținut, pe 7 aprilie 2026, un tânăr de 23 de ani, cercetat pentru distrugere și încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

Ancheta a arătat că, pe 5 aprilie 2026, acesta a distrus brățara de monitorizare electronică care îi fusese montată și s-a deplasat într-o direcție necunoscută, încălcând obligația de a păstra o distanță de 500 de metri față de tatăl său, în vârstă de 47 de ani, și de locuința acestuia din Variaș.

Polițiștii l-au depistat și imobilizat la o fermă din zonă, iar, în baza probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto: arhiva

Recomandările noastre