Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a revenit luni, 2 noiembrie, asupra episodului în care și-a scos ceasul de la mână în timpul unei declarații de presă, imaginile devenind virale în vara anului 2024.
Întrebat despre obiectele de lux și averea liderilor social-democrați, în contextul controverselor apărute după botezul organizat de familia lui Alfred Simonis la Timișoara, Grindeanu a susținut că nu a încercat să ascundă ceasul și că gestul a avut o explicație tehnică: s-a stricat brățara.
Liderul PSD a făcut referire la imaginile din iulie 2024, când, în timpul unei vizite pe șantierul Autostrăzii A0 Sud, și-a scos ceasul de la mână înaintea declarațiilor de presă. Gestul a generat atunci speculații privind valoarea obiectului și motivul pentru care l-ar fi dat jos.
„Lucrurile prezentate în ceea ce înseamnă persoana mea sunt false. Exemplul cel mai bun este acest ceas, de care știe toată România și despre care unii se chinuie să spună că îl ascund, că ar costa zeci de mii de euro. Nu l-am ascuns niciodată, îl port de cinci ani de zile. Acel eveniment care a fost speculat a fost din cauza unei… să spunem, s-a stricat brățara, dar nu am niciun motiv să-l ascund”, a declarat Sorin Grindeanu.
În 2024, după apariția imaginilor, Grindeanu a explicat că ceasul avea o problemă la închizătoare și că îl scosese pentru că avea impresia că se desface. Tot atunci a spus că este un model Breitling pe care îl poartă de mai mulți ani.
