VIDEO. Timișoara – scandal în Piața Victoriei între două familii – 60 de persoane implicate în conflict

Scandal cu 60 de persoane în Piața Victoriei din Timișoara. Mai multe persoane, încătușate

Scandal cu aproximativ 60 de persoane în Piața Victoriei din Timișoara. Polițiștii locali au intervenit, iar mai multe persoane au fost încătușate și conduse la Poliție.

Video AICI

Un conflict spontan izbucnit între membri a două familii a mobilizat, aproape de miezul nopții, mai multe echipaje de Poliție Locală în Piața Victoriei din Timișoara. Potrivit Primăriei Timișoara, scandalul a ajuns să implice aproximativ 60 de persoane.

Echipa Poliției Locale care patrula în zona centrală a ajuns prima la fața locului, după izbucnirea conflictului între minori din cele două familii. Ulterior, în Piața Victoriei au intervenit și echipa de intervenție a Poliției Locale, precum și alte echipaje.

Polițiștii locali s-au asigurat că situația nu reprezintă un pericol pentru persoanele aflate în centrul orașului la acea oră.

„Scandalul a ajuns la aproximativ 60 de persoane implicate – toate membre a două familii”, transmite Primăria Timișoara.

Mai multe persoane au fost încătușate de polițiștii locali și conduse la Poliție. Cercetările sunt continuate de oamenii legii pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a izbucnit conflictul.

Recomandările noastre